Category

Articole

Îmi doresc să scriu o carte!

By | Articole | No Comments

“Caut să găsesc în mintea mea cuvintele potrivite ca să-i fac pe oameni să nu lase din mână povestea mea”. Aşa gândeşte Daniel, un elev din clasa a V-a de la Colegiul Naţional “Ion Neculce” din Bucureşti. Daniel, împreună cu colegii săi din clasele mai mare, a participat la atelierele de scriere creativă organizate de Asociaţia pentru Creativitate în cadrul proiectului “Eu cred în poveşti cu zâne”. Este o gândire matură, potrivită pentru un scriitor care îşi respectă cititorii. Lucrarea lui Daniel face acum parte din volumul colectiv publicat datorită acestui proiect, prin care micii scriitori au fost încurajaţi să intre în această minunată lume – “Eu cred în poveşti cu zâne”.

Daniel şi colegii săi au avut ocazia să asculte sfaturile unor scriitori profesionişti consacraţi – Lavinia Branişte şi Ciprian Măceşaru. Pentru toţi elevii din România, dar în special pentru cei care visează ca numele lor să apară într-o zi pe coperta unei cărţi, Asociaţia pentru Creativitate le oferă câteva sfaturi.

Citeşte cât mai mult!

Discuţiile purtate de elevi cu scriitorii Lavinia Branişte şi Ciprian Măceşaru s-au axat şi pe necesitatea lecturii. Pentru a se dezvolta armonios cognitiv, social şi emoţional, toţi copiii trebuie să citească. Şi să citească dincolo de bibliografia obligatorie de la şcoală.

Ciprian Măceşaru le-a recomandat copiilor să citească marii autori, de la cei vechi până la contemporani. “Le spun mereu copiilor că nu există om căruia să nu i se potrivească o carte bună, trebuie doar să o descopere, fie ajutat, fie de unul singur. Prin urmare, nu cred într-o listă infailibilă, potrivită pentru toată lumea. E bine să știi care sunt marii scriitori ai lumii, dar nu e nicio tragedie dacă nu îți place Proust, să zicem, atâta vreme cât reușești să ai un bun „comerț” afectiv și intelectual cu alți scriitori.”, spune Ciprian Măceşaru. O listă întreagă de titluri recomandate de el le puteţi găsi în interviul pe care ni l-a acordat: Interviu cu Ciprian Măceşaru – Despre literatura pentru copii, muzică şi viaţa de scriitor

Nu contează dacă îţi place să călătoreşti prin tot felul de genuri literare sau dacă preferi unul singur. Important este să citeşti. Acest lucru va deschide multe lumi, îţi va da energie şi îţi va hrăni creativitatea! Ciprian Măceşaru amintea în interviu că plăcerea de a citi l-a dus pe drumul către scris.

Nu te întreba: Ar trebui să continui să scriu?

Întreabă-te mai degrabă: Îmi place să scriu? Aş continua să scriu chiar dacă ar apărea diferite piedici?

Arta scriitoricească trebuie exersată şi iar exersată, perfecţionată cu fiecare text terminat. “Să scrie mult, dar să nu se grăbească să publice. Să se bucure de experiența scrisului, dar să-și dorească mereu să scrie mai bine.”, îndeamnă Ciprian Măceşaru.

Atât Lavinia Branişte, cât şi Ciprian Măceşaru le-au recomandat copiilor să scrie în jurnal. Este un exerciţiu excelent. De asemenea, să îşi noteze idei, gânduri, întâmplări care pot fi mai târziu adevărate subiecte care pot fi abordate.

Răbdare!

“Acest proces este unul îndelungat… În timp, se formează un exerciţiu, o intuiţie a autorului care îi spune ce direcţie trebuie să urmeze”, le-a spus Lavinia Branişte tinerilor participanţi la atelierele de scriere creativă.

Despre răbdare le-a vorbit şi Ciprian Măceşaru. “Să scrieţi mult, dar să nu vă grăbiţi să publicaţi”. (…) “Cu proza situația e diferită. E nevoie să construiești cu răbdare, iar răbdarea, trebuie să recunosc, uneori mi-a lipsit. Nu degeaba am scris, împreună cu Dan C. Mihăilescu, Despre nerăbdarea de a fi răbdător.”

Timpul este în avantajul copiilor. Fiind la început de drum, micii scriitori au timp să experimenteze şi să exerseze. Scrisul trebuie să fie pură plăcere, o bucurie venită din libertatea de a-ţi exprima sentimentele, gândurile, ideile!

Interviu cu Ciprian Măceşaru – Despre literatura pentru copii, muzică şi viaţa de scriitor

By | Articole | No Comments

Proiectul “Eu cred în poveşti cu zâne”  ne-a dat ocazia să îl reîntâlnim pe Ciprian Măceşaru, un prieten drag al Asociaţei pentru Creativitate. Scriitor, fotograf şi muzician, Ciprian Măceşaru a fost unul dintre coordonatorii atelierelor de scriere creativă desfăşurate la Colegiul Naţional “Ion Neculce”. Este o mare bucurie să îl asculţi pe Ciprian vorbind despre cărţi sau muzică, iar câteva dintre sfaturile sale date adolescenţilor participanţi la proiectul nostru le puteţi găsi în interviul următor.

 

Ce fel de cititor erai în copilărie? Ce titlu ţi-a rămas în suflet?

În casa părintească am avut puține cărți, iar asta a dus la excesul de mai târziu. Astăzi trăiesc într-un apartament în care abia te poți mișca. Sunt cărți peste tot, în multele corpuri de bibliotecă și pe rafturile de la IKEA agățate pe pereți, dar și pe mese, pe scaune, pe calorifere, pe jos, pe birou… Cum-necum, în copilărie am putut citi destule cărți frumoase și mă emoționez și astăzi când mă gândesc la ele. Primele cărți preferate au fost Povestea califului barză, de Wilhelm Hauff, tradusă de Nora Iuga, Aleodor Împărat, basmul lui Ispirescu, cu ilustrații excepționale, care mă fascinau și mă îngrozeau în același timp, realizate de Adriana Mihăilescu (cartea poate fi văzută și citită aici: https://anemones-blog.blogspot.com/2013/06/adriana-mihailescu-aleodor-imparat.html), un alt basm de Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, cu ilustrații de Done Stan, Peripețiile Alisei în Țara Minunilor, de Lewis Carroll, în traducerea Fridei Papadache și cu ilustrații superbe de Vasile Olac, Cerbul alb, o poveste populară letonă repovestită, poveștile Fraților Grimm și ale lui Slavici, apoi Singur pe lume, de Hector Malot, care m-a făcut să plâng în hohote, Omul amfibie, de Aleksandr Beleaev, Omul invizibil, de H.G. Wells, Don Quijote de la Mancha, capodopera lui Cervantes… Am citit la întâmplare, fără să fiu îndrumat și fără să conștientizez că e un lucru care îmi schimbă viața. Părinții mei nu citeau, dar au avut meritul de a ne fi cumpărat, mie și fratelui meu, din când în când, câte o carte. Mai mult, mamei mele îi datorez faptul de a mă fi învățat, pe când eram foarte mic, să scriu și să citesc. Din păcate, la școală acest lucru nu s-a prea văzut. Nu am fost deloc un elev sârguincios. Semințele însă fuseseră sădite, iar pasiunea mea pentru lectură s-a tot mărit.

Cum vedea copilul Ciprian Măceşaru literatura şi ce reprezintă ea astăzi pentru tine?

După cum spuneam, la început nu am conștientizat cât de importantă e lectura. Citeam pentru că îmi făcea plăcere să fac asta. Nu m-am gândit niciodată la literatură altfel. Așa cum era predată la școală, nu mi-a plăcut aproape niciodată. Pentru mine, însemna și înseamnă libertate, iar obligația de a citi mă contraria, provocându-mi un sentiment de respingere. E adevărat însă că de multe ori pur și simplu nu suportam literatura care ni se preda. Și astăzi sunt mirat că elevilor li se vâră pe gât anumiți autori indigești sau pur și simplu nepotriviți. Apoi ne mirăm că în țara asta se citește atât de puțin. Suntem pe ultimul loc în UE la numărul de cititori, în raport, desigur, cu numărul de locuitori. Literatura nu e, cum cred unii, pentru oamenii cu capul în nori. E simplu să înțelegi acest lucru dacă te gândești că toate societățile dezvoltate au și o piață de carte puternică.

Când ai descoperit pasiunea pentru scris?

Am început să țin jurnal prin clasa a VI-a, dar nicio clipă nu m-am gândit că aș vrea să fiu scriitor, nici măcar atunci când, puțin mai târziu, am început să compun versuri. Scriam din același motiv pentru care citeam, din plăcere.

Mai este jurnalul la modă? Cum vezi relaţia adolescenţilor de astăzi cu acest gen literar?

Aș zice că nu mai este la modă, dar s-ar putea să mă înșel. Fiul meu, care acum are 18 ani, ține jurnal, dar nu îmi dau seama câți adolescenți procedează la fel. Senzația mea este că, în mare măsură, energia pe care adolescenții și tinerii de altădată o dedicau notelor diaristice, astăzi este consumată pe rețelele sociale, postând pe Facebook, pe Instagram, pe Twitter sau pe Tik-Tok, scriind comentarii și mesaje etc.

Ce carte sau ce cărţi ar trebui să citească un copil până la vârsta de 16 ani?

În primul rând, bine ar fi să citească, fie și puțin. Apoi, de la caz la caz, lista de lecturi poate să difere. Le spun mereu copiilor că nu există om căruia să nu i se potrivească o carte bună, trebuie doar să o descopere, fie ajutat, fie de unul singur. Prin urmare, nu cred într-o listă infailibilă, potrivită pentru toată lumea. E bine să știi care sunt marii scriitori ai lumii, dar nu e nicio tragedie dacă nu îți place Proust, să zicem, atâta vreme cât reușești să ai un bun „comerț” afectiv și intelectual cu alți scriitori. Prin urmare, cu mențiunea că nu am citit Stăpânul inelelor, Hobbitul și Harry Potter, iată câteva cărți pentru copii și adolescenți pe care le recomand: Cartea cu Apolodor, de Gellu Naum, Pomul cel darnic, de Shel Silverstein, Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry, Alice în Țara Minunilor, de Lewis Carroll, 35 Mai, de Erich Kästner, Matilda și Charlie și fabrica de ciocolată, de Roald Dahl, Enciclopedia zmeilor, de Mircea Cărtărescu, Pippi Șosețica, de Astrid Lindgren, Familia mea și alte animale, de Gerald Durrell, Povestea fără sfârșit, de Michael Ende, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, de Selma Lagerlöf, Visătorul, de Ian McEwan, Cititorul din peșteră, de Rui Zink, Oliver Twist și Marile speranțe, de Charles Dickens, Războiul lumilor, de H.G. Wells, Ferma animalelor, de George Orwell, Fahrenheit 451, de Ray Bradbury, O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, de Mark Haddon, Flori pentru Algernon, de Daniel Heyes, Împăratul muștelor, de William Golding, Robinson Crusoe, de Daniel Defoe, Călătoriile lui Gulliver, de Jonathan Swift, Aranca, știma lacurilor, de Cezar Petrescu, O scurtă istorie a lumii, de Ernst H. Gombrich, povestirile lui Edgar Allan Poe… Și câte ar mai fi!

Proiectul „Eu cred în poveşti cu zâne” şi-a dorit să insufle curaj tinerilor care doresc să scrie. Ce sfaturi ai da unui adolescent care îşi doreşte să devină scriitor?

Să citească marii autori, de la cei vechi până la contemporani. Să scrie mult, dar să nu se grăbească să publice. Să se bucure de experiența scrisului, dar să-și dorească mereu să scrie mai bine.

Povesteşte-ne puţin despre procesul tău de creaţie? Cum se nasc textele tale? Ce te inspiră?

Depinde ce scriu. În privința poeziei, lucrurile se petrec de cele mai multe ori în mod neașteptat. Cele mai bune versuri pe care le-am scris au fost declanșate de o scânteie, de o situație cu care m-am confruntat brusc. Cu proza situația e diferită. E nevoie să construiești cu răbdare, iar răbdarea, trebuie să recunosc, uneori mi-a lipsit. Nu degeaba am scris, împreună cu Dan C. Mihăilescu, Despre nerăbdarea de a fi răbdător. În ultima perioadă am lucrat însă la niște eseuri. Și mi-a plăcut foarte mult să fac asta. Am scris despre artă și politică. Toate vor fi adunate într-un volum care ar trebui să apară anul viitor. A fost nevoie de o documentare solidă, dar și de experiență. Am simțit că sunt, în sfârșit, copt pentru o astfel de carte.

Ştim că ai o relaţie specială cu muzica. O asociezi cu cititul sau scrisul? Ce recomandări din acest domeniu ai avea pentru copiii de gimnaziu şi cei de liceu?

Cred că oamenii care ascultă mai multe genuri muzicale, pot, de asemenea, aprecia mai multe genuri literare și scriitori din toate epocile, la fel cum pot aprecia artiști din orice perioadă. Cultura umanității este un continuum, nu o însăilare de momente, oricât de radicale ar fi unele dintre ele. De exemplu, nu-i poți înțelege pe Schönberg, Berg și Webern, principalii compozitori ai celei de a doua școli vieneze, dacă nu ai ascultat ultimele cvartete ale lui Beethoven.

Pentru a nu mă lungi foarte mult, voi face doar recomandări din muzica clasică, dar, așa cum spuneam, e bine să asculți și alte genuri muzicale – jazz, rock, punk, metal, pop, indie etc. Așadar, le recomand copiilor de gimnaziu și liceu să asculte rondoul din Indiile galante, baletul lui Rameau (https://www.youtube.com/watch?v=RKvd4tMkFHc), „Iarna” lui Vivaldi (https://www.youtube.com/watch?v=ICDSY3BErX0), Suita pentru violoncel nr. 1 (https://www.youtube.com/watch?v=Y81bbK06rLE) și Air (https://www.youtube.com/watch?v=U7RYSQvrUrc) de Bach, Eine kleine Nachtmusik – Serenade. Allegro (https://www.youtube.com/watch?v=oy2zDJPIgwc), Piano Concerto No. 21 – Andante (https://www.youtube.com/watch?v=KXxRy1waleA) și prima parte a Simfoniei nr. 25 (https://www.youtube.com/watch?v=HMtm_P7Z3iM) de Mozart, partea a doua din Simfonia nr. 7 de Beethoven (https://www.youtube.com/watch?v=sv2QnrCJNk0), Zborul bondarului de Rimski-Korsakov (https://www.youtube.com/watch?v=MW8asBxO4oI), „Dansul cavalerilor” din baletul Romeo și Julieta de Prokofiev (https://www.youtube.com/watch?v=j8Ub3UqCfo4), „In the Hall of the Mountain King” din poemul dramatic Peer Gynt, de Edvard Grieg (https://www.youtube.com/watch?v=76dzA46029M), „O Fortuna” din Carmina Burana de Carl Orff (https://www.youtube.com/watch?v=6OKXZ0aF8UQ), „Marte” din suita Planetele, de Gustav Holst (https://www.youtube.com/watch?v=Jmk5frp6-3Q), Pomp and Circumstance March No. 1 (https://www.youtube.com/watch?v=qGIM5HdnY4g) și Cello Concerto (https://www.youtube.com/watch?v=OPhkZW_jwc0&t=14s) de Elgar, partea a treia din Simfonia nr. 3 (https://www.youtube.com/watch?v=2tB2SLLnPZg) și Dansul ungar nr. 5 (https://www.youtube.com/watch?v=Nzo3atXtm54) de Brahms, Boleroul lui Ravel (https://www.youtube.com/watch?v=r30D3SW4OVw), „Tempo di valse”, partea a doua din Serenada pentru coarde de Dvořák (https://www.youtube.com/watch?v=bRrP3ESM6sQ), „Duo des fleurs” din opera Lakmé, de Leo Delibes (https://www.youtube.com/watch?v=C1ZL5AxmK_A), „Danza ritual del fuego” din El Amor Brujo de Manuel de Falla (https://www.youtube.com/watch?v=auRUxPPqDcQ), Vltava de Bedřich Smetana (https://www.youtube.com/watch?v=NECXKAPwCjw), „Dansul săbiilor” din baletul Gayane, de Aram Haciaturian (https://www.youtube.com/watch?v=mUQHGpxrz-8), Bachianas Brasileiras nr. 5 de Heito Villa-Lobos (https://www.youtube.com/watch?v=XCNzm50E4ko), Concierto de Aranjuez de Joaquin Rodrigo (https://www.youtube.com/watch?v=rHXMYyljLLc&list=OLAK5uy_lEtQ0gSLfGIuRaaMs89N9VEZNuF_oaPu0), Adagio de Samuel Barber (https://www.youtube.com/watch?v=izQsgE0L450), Gymnopédie No.1 de Erik Satie (https://www.youtube.com/watch?v=S-Xm7s9eGxU), Élégie de Gabriel Fauré (https://www.youtube.com/watch?v=oY7aH84PYWY), partea a doua din Simfonia nr. 1 de Vasily Kalinikov (https://www.youtube.com/watch?v=MnpSEUPjr1o), China Gates de John Adams (https://www.youtube.com/watch?v=bExsdlvrU7w).

Ce părere ai despre literatura contemporană pentru copii? Ce autori contemporani ar trebui să fie studiaţi la gimnaziu şi liceu?

Se scriu și azi cărți frumoase pentru copii, așa că nu pot avea decât o părere bună. Mă bucur că și în România, de vreo 10-15 ani, există un nou val de literatură pentru copii. Nu am să dau nume de scriitori, căci nu vreau să-i supăr pe cei care, intenționat sau nu, vor fi omiși. Cred însă că școala românească ar trebui să pună mai mult accent pe cărțile care pot seduce copiii și mai puțin pe istoria literaturii române. Desigur, e important ca elevii să aibă habar de evoluția literaturii noastre, dar mai important mi se pare ca atunci când ies de pe băncile școlii să continue să citească. Aș folosi și literatură străină. Da, la orele de limba și literatura română. Literatură tradusă, evident, pentru că și traducerea, dacă e bună, e tot o dovadă de iscusință literară și o formă potrivită de prezentare a limbii române.

Am menționat mai sus nu puține titluri, voi adăuga câteva: Balzac și micuța croitoreasă (Dai Sijie), Profesorul și menajera (Yōko Ogawa), Cititorul (Bernhard Schlink), Pe neașteptate, un înger (Jaime Bayley), Bătrânul care citea romane de dragoste (Luis Sepúlveda), Pe plaja Chesil (Ian McEwan)…

Care este personajul preferat din cărţile tale?

Nu se detașează vreunul, dar am o slăbiciune pentru Haig Minasian, un omuleț caraghios dintr-o proză pe care o voi publica la anul într-o antologie care va conține atât texte inedite, cât și texte deja apărute în volum, dar care au suferit modificări. Iată cam care-i personajul: „Cu mersul său de rață, vântură stratul gros de frunze aşternut pe trotuar. Nu-i privește pe ceilalţi trecători, alege să se uite fie în gol, fie spre forfecarea picioarelor sale. Prima ipostază e ceva mai demnă, căci Haig mimează că ar studia cu viu interes ceea ce se află înaintea lui, pe când a doua variantă îl arată ca victimă certă. Nu-i privește în ochi pe oameni de teamă să nu se rătăcească. Întotdeauna se fâstâcește şi uită care este drumul său.”

 

 

CIPRIAN MĂCEȘARU (n. 07.09.1976, Câmpina) este scriitor, jurnalist cultural, fotograf și muzician.

A scris numeroase volume de poezie, proză, eseu, jurnal: Despre nerăbdarea de a fi răbdător. Dan C. Mihăilescu și Ciprian Măceșaru în dialog epistolar (Editura Humanitas, 2014); Infrapaginal. Jurnal 2000-2018 (Editura Cartex, 2019); Trei sute de ceaușești liliputani (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, 2016); Și se făcu întuneric (Editura Next Page, 2018); Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta (Editura Cartea Românească, 2016); Alergătorul invizibil (Editura Paralela 45, 2019); Locul în care n-am ajuns niciodată (Editura Charmides, 2015); Numele meu este Bryan Ruiz (Editura Next Page, 2015); Super! Sunt un gândac! (Editura Humanitas, 2015, 2019)

 Este prezent în numeroase antologii, dintre care amintim Cele mai frumoase poeme din 2010 și Cele mai frumoase poeme din 2011, Blue Max Review (Irlanda), Proză românească din deceniul doi, Tu înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, Testament. 400 de ani de poezie românească, Le blues roumain.

 A scris libretul operei de cameră În trup (muzica: Diana Rotaru), lucrare câştigătoare a Proiectului CAMERA al UCIMR (2017). În perioada 13 dec. 2022–17 ian. 2023 a avut, la Institutul Liszt din București, prima sa expoziție personală de fotografie, „Trasee interioare“. A fost toboșar în formațiile Toulouse Lautrec și Hotel Fetish.

Conectarea cu elementele naturii şi beneficiile asupra educaţiei copiilor

By | Articole | No Comments

Pentru mulţi dintre noi, natura este privită ca un loc plăcut, pe care îl savurăm din când în când. Copiii şi familiile petrec mult prea puţin timp în mijlocul naturii, având momente limitate în care se pot conecta cu mediul înconjurător. Acest deficit se traduce prin tot mai multe probleme de ordin medical, emoţional sau social în rândul copiilor. În cartea sa “The last child in the woods”, americanul Richard Louv atrage atenţia asupra faptului că în ultimele decenii stilul de viaţă al familiilor moderne s-a schimbat dramatic. Iar copiii petrec majoritatea timpului în faţa ecranelor, bucurându-se tot mai puţin de clipele petrecute în aer liber.

Pe de altă parte, au fost realizate numeroase studii pentru a demonstra beneficiile conectării cu natura. “Vitamina G” (green), aşa cum au numit-o unii cercetători, reprezintă componenta noastră esenţială, iar raportarea cât mai frecventă la natură asigură bunăstarea fiecăruia, în plan individual, dar şi a comunităţii.

“CălătorEŞTI”, proiectul Asociaţiei pentru Creativitate, s-a axat pe valorificarea potenţialului natural din localitatea Cernica pentru a încuraja copiii proveniţi din medii vulnerabile să aprecieze spaţiul în care trăiesc, să îl exploreze şi să îl îngrijească, să descopere plăcerea de a învăţa şi experimenta. Există numeroase comunităţi, precum cea din Cernica, în care frumuseţea mediului natural nu este apreciată de localnici. Astfel, valoarea dată de istoria şi bogaţia naturală a locului este diminuată. Un interes scăzut faţă de acestea duce în cele din urmă la o calitate scăzută a vieţii localnicilor, tradusă prin sărăcie, educaţie precară sau chiar abandon şcolar.

Natura şi educaţia

Succesul în educaţie este strâns legat de capacitatea de a crea scenarii autentice de învăţare. Acest lucru presupune nu doar o implicare cognitivă, ci şi una emoţională şi socială. Altfel spus, copiii au nevoie ca experienţele lor educative să fie legate de ceva care să le trezească anumite emoţii pentru a putea să înţeleagă şi să obţină performanţă în învăţare.

O astfel de experienţă poate fi obţinută mizând pe puterea naturalului, fie că vorbim de practicarea efectivă a procesului educaţional în aer liber, fie de folosirea elementelor naturale în aplicaţiile de învăţare. Studiile care au urmărit efectele procesului educaţional în natură au evidenţiat faptul că aceasta are un efect remarcabil asupra atenţiei copiilor, reducând factorii de stres şi îmbunătăţind disciplina, implicarea şi interesul elevilor. Natura îi face mai creativi, mai liberi în gândire, mai comunicativi. La acestea se adaugă o creştere a activităţii fizice şi un status mai bun al sănătăţii.

Mai mult, introducerea elementului natural în procesul de educaţie, în cazul copiilor cu diferite deficienţe de spectru autist sau copii cu probleme de comportament, a dus la rezultate remarcabile. Un studiu realizat în Marea Britanie a arătat că în astfel de cazuri natura i-a ajutat pe copii să fie mai fericiţi şi mai relaxaţi în timpul orelor de curs. Profesorii au observant o îmbunătăţire la nivelul comunicării, atât între cadrele didactice şi elevi, cât şi între aceştia din urmă. Copiii s-au simţit capabili să îndeplinească mai multe cerinţe singuri, crescându-le astfel stima de sine şi încrederea.

4 modalităţi de a aduce natura mai aproape de copii, în CălătorEŞTI

Tabăra CălătorEŞTI a reprezentat pentru toţi participanţii, mari şi mici, o întoarcere către sine şi către elementele naturale. Prin intermediul literaturii, modelajului în lut, fotografiei şi jocului, am reuşit să călătorim în timp şi spaţiu, să descoperim tot felul de lucruri noi, să creăm frumosul folosind lucruri pe care poate le ignoram până acum.

Poveştile au magia lor aparte, iar ele nu trebuie să lipsească din viaţa copiilor. În CălătorEŞTi, am invitat patru scriitoare deosebite, care au reuşit prin tehnici diferite să îi poarte pe copiii din Cernica în aventuri de neuitat. Carmen Tiderle, Iulia Iordan, Mihaela Coşescu şi Cristina Beatrice Preda au coordonat cu măiestrie atelierele de literatură. Am citit în aer liber, am inventat poveşti şi poezii, am descoperit că plantele sau animalele pot fi adevărate personaje de poveste.

Din lumea poveştilor ne-am apropiat fizic şi mai mult de natură, împreună cu Alina Tudor, artist ceramist. Argila a jucat de data aceasta rolul principal şi ne-a purtat de-a lungul istoriei, cercetând prin civilizaţii şi culturi. Lutul are darul de a oferi o experienţă tactilă intensă. Pentru oameni, primele stadii de viaţă sunt dominate de cunoaşterea prin intermediul gustului şi simţului tactil, iar acesta din urmă este şi primul mod de comunicare pe care copilul îl învaţă. Astfel, modelarea lutului reprezintă un limbaj şi o formă de comunicare, prin care creatorul îşi exprimă emoţiile, trăirile, gândurile. În CălătorEŞTI, mâinile copiilor au frământat şi modelat cu pasiune argila care s-a transformat în vase şi obiecte decorate cu elemente vegetale sau din regnul animal.

Frumuseţea naturii nu putea să nu fie surprinsă şi prin intermediul fotografiei. Un experiment care a stârnit multă curiozitate copiilor din Cernica. Într-un timp în care totul este digital, să imortalizezi momentele din tabăra de vară folosind tehnici şi aparate care amintesc mai degrabă de istoria acestei arte este o experienţă unică. Artistul Răzvan Neagoe ne-a introdus în tainele fotografiei şi în tehnica cianotipiei, cu ajutorul căreia elevii din CălătorEŞTI au realizat lucrări ce pun în valoare frumuseţea plantelor.

În centrul tuturor activităţilor a stat însă jocul, elementul cheie în dezvoltarea fizică, cognitivă şi emoţională a copiilor. Toate sesiunile atelierelor din CălătorEŞTI s-au axat pe folosirea jocului, şi în special a jocului în natură, pentru ca noţiunile învăţate să fie mai uşor asimilate de către copii. Şi am avut şi un invitat special – Anca Ciuclaru, cineast şi expert în educaţie. Cu ajutorul ei, am dus jocul la alt nivel, cel în care am reuşit să ne cunoaştem mai bine, să comunicăm mai eficient, să construim împreună.

Natura, element principal în dezvoltarea comunităţii

Unul dintre obiectivele proiectului CălătorEŞTI a fost de a trezi în mintea şi inima copiilor şi comunităţii din Cernica dragostea pentru frumuseţea localităţii. Bogăţia dată de istoria şi natura acestui loc trebuie să fie apreciată şi valorificată de întreaga populaţie. Educaţia joacă însă un rol foarte important în acest proces. De aceea, copiii au nevoie să fie ghidaţi, să fie expuşi la tot felul de experienţe prin care se pot dezvolta personal şi pot descoperi noi şi noi valori. Ne bucurăm că le putem oferi în această toamnă posibilitatea de a-şi expune lucrările realizate în tabăra cultural-educativă CălătorEŞTI în cadrul unei expoziţii promovată în întreaga comunitate din Cernica. Descoperind că sunt iubiţi şi apreciaţi, aceşti copii reprezintă şansa dezvoltării sustenabile a mediului în care trăiesc.

Bucuria de a fi scriitor de carte pentru copii. Interviu cu Iulia Iordan

By | Articole | No Comments

Iulia Iordan, prietenă dragă a Academiei de Creativitate, reuşeşte de fiecare data să ne reconecteze cu natura prin scrierile sale. În minunatul cadru din Cernica, Iulia va fi prezentă în tabăra #CălătorEŞTI împreună cu poveştile sale, „Luli și căsuța din copac”, „Nesupusele”.

Scriitoare, curator şi educator muzeal, Iulia Iordan ne-a acordat un scurt interviu în care am vorbit despre meseria de scriitor, despre poveşti şi rolul lor în viaţa copiilor.

 

În copilarie, care erau carţile tale preferate?

Când eram foarte mică citeam aceleași cărți iar și iar, neavând acces la biblioteci mari. De pe vremea când începusem să citesc singură îmi amintesc seria de “Povești nemuritoare”, “Trei zile anapoda” de Dumitru Toma, o carte de bucate și multe basme. Când am crescut mai mare și am descoperit bibliotecile, am citit tot ce am găsit acolo.

 

Când ai decis că vrei să devii scriitoare de cărţi pentru copii?

Nu am decis, s-a întâmplat. În 2012, am publicat prima carte pentru copii, “Călătorie printre ierburi și lumina”, ilustrată de Cristiana Radu și editată de Cartea copiilor. Scriam recenzii la cărțile editurii în acea perioadă și într-o zi le-am trimis mai în glumă, mai în serios, un text pe care, spre surprinderea mea, chiar l-au publicat. A fost o bucurie pe care am reușit să o continui, dar și acum sunt surprinsă când cineva îmi spune scriitoare. Este un cuvânt important.

 

De la ideea cărţii până când ea iese din tipar este un întreg proces. Povesteşte-ne puţin despre asta.

Mai întâi, apare o idee mai vagă sau mai clară în mintea unui scriitor, apoi ea se conturează un pic mai bine, crește, crește și devine perfect rotundă. Atunci când se simte pregătit, scriitorul o lasă să zboare către un editor care poate spune da sau nu. Dacă răspunsul este da, atunci textul merge la un redactor pentru a asigura publicarea textului fără greșeli de scriere, repetiții, idei neterminate etc. Apoi ajunge la un ilustrator care preia povestea și o continuă prin desen. Tot ce s-a lucrat până acum ajunge în cele din urmă la un grafician care îi dă forma finală și la tipografie unde este scoasă pe hârtie. Într-un final, povestea s-a transformat în carte și merge la librărie și la bibliotecă, locurile unde ea se întâlnește cu cititorii.

 

Care sunt momentele, elementele legate de copilarie care te-au inspirat?

Amintirile intră în malaxorul imaginației și uneori sunt mai greu de identificat atât de clar. Uneori mi se pare potrivit să le integrez în textele mele, alteori le păstrez doar în cele de sertar. Copiii sunt curioși până la un anumit punct sau deloc de copilăriile noastre. Nu mi-am propus să mă pun pe mine și copilăria mea în texte, ci mai degrabă să creez un dialog cu cititorii de azi și lumea lor.

 

Ce vrei să le transmiţi copiilor prin cărţile tale?

Gânduri, emoții, chef de joacă și de citit, curiozitate.

 

Cum apare ideea de joc în cărţile tale? Şi unde situezi jocul în educaţia copiilor?

O strecor din loc în loc, este o meteahnă care vine din cealaltă meserie a mea, cea de educator muzeal. Îmi place să mă joc cu ei, să îi provoc, uneori o fac doar prin text, alteori prin atelierele din jurul cărților. Nu cred că există viață fericită fără joacă, indiferent de ce vârstă vorbim.

 

Pentru tabăra #CălătorEŞTI ce le-ai pregătit copiilor din Cernica?

Le-am pregătit jocuri inspirate de trei dintre cărțile mele, teatru kamishibai, povești și multe întrebări. Abia aștept să-i cunosc!

Carte ÎmParte – încurajăm dragostea pentru lectură prin ateliere creative şi instrumente video educative

By | Articole | No Comments

“Cititul mă plictiseşte!”, “Nu îmi place să răsfoiesc o carte…prefer să mă joc pe tabletă”, “Citesc la şcoală şi…atât”, “Nu am cărţi acasă” sau “Nu m-a îndrumat nimeni să citesc”… vă sună cunoscut? Deşi este o realitate dureroasă, numeroşi copii din România fie nu sunt motivaţi să citească, fie nu au acces la cărţi. Nu este de mirare că, an de an, ţara noastră înregistrează rezultate tot mai slabe în analizele nivelului educaţional. Acesta este unul dintre motivele pentru care noi, cei de la Asociaţia pentru Creativitate, ne-am hotarât să aducem poveştile mai aproape de copii.

Read More

O carte pentru fiecare copil – ateliere creative Carte ÎmParte la Şcoala din Buftea

By | Articole | 2 Comments

Copiii iubesc literatura. Au însă nevoie de adevărate modele care să îi îndrume către plăcerea cititului. Patru scriitoare remarcabile au răspuns demersului Asociaţiei pentru Creativitate de a veni în faţa unor elevi din medii defarvorizate şi de a le dărui pasiunea pentru lectură. Laura Grunberg, Carmen Tiderle, Andreea Iatagan şi Simona Epure au fost invitatele proiectului Carte ÎmParte, iniţiativă a asociaţiei noastre, derulată prin Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Read More

Cărţile ilustrate şi importanţa lor în viaţa copilului

By | Articole | No Comments

Îţi aduci aminte de prima carte citită? De imaginile care ţi-au adus o imensă bucurie şi care ţi-au rămas adânc întipărite în memorie? În primele etape ale dezvoltării cititului, cărţile ilustrate sunt adevărate comori în viaţa copilului. Explorarea unei cărţi este distractivă, dar, în acelaşi timp, deschide noi orizonturi, ajutându-l pe cel mic să îşi extindă experienţele şi să îşi dezvolte limbajul, gândirea critică şi creativitatea. Ilustraţiile unei cărţi dau viaţă paginilor şi oferă instrumente nepreţuite care îl ajută pe micul cititor să înţeleagă povestea, îl stimulează, fiind o reală hartă a naraţiunii.

Read More