Articole

O carte pentru fiecare copil – ateliere creative Carte ÎmParte la Şcoala din Buftea

By November 22, 2022 2 Comments

Copiii iubesc literatura. Au însă nevoie de adevărate modele care să îi îndrume către plăcerea cititului. Patru scriitoare remarcabile au răspuns demersului Asociaţiei pentru Creativitate de a veni în faţa unor elevi din medii defarvorizate şi de a le dărui pasiunea pentru lectură. Laura Grunberg, Carmen Tiderle, Andreea Iatagan şi Simona Epure au fost invitatele proiectului Carte ÎmParte, iniţiativă a asociaţiei noastre, derulată prin Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Timp de câteva săptămâni, elevii Şcolii Gimnaziale Numarul 3 Buftea au participat la atelierele creative, unde s-au întâlnit cu minunatele personaje din “Îmbrăţişătoarea” – autor Laura Grunberg, “Povestea celor trei vrăjitoare toante” – autor Simona Epure, „Iepurele înțelept și secretul poveştilor” – de Andreea Iatagan şi “Trecere pentru pitoni” – Carmen Tiderle.

Experienţa numeroşilor ani în care am lucrat cu copiii în diferite ateliere ne-a arătat că, pentru a-I atrage pe cel mic spre minunata lume a cărţilor, este nevoie de o abordare mai apropiată de sufletul lui. Copiii au o atracţie organică pentru poveşti. Ele îi liniştesc, le arată lumea cu bune şi cu rele, îi învaţă despre viaţă, despre ce e în jurul lor, despre ei înşişi, reprezintă un moment de magie şi de apropiere de persoana care le citeşte.

Tocmai de aceea, s-a născut ideea de a aduce în faţa copiilor persoana care a imaginat universul dintr-o carte. Întâlnirile cu autorii şi ilustratorii reprezintă astfel centrul activităţilor desfăşurate în cadrul proiectelor Academiei de Creativitate. Întâlniri pline de emoţie de ambele părţi. Întâlniri în care copiii învaţă despre cum prinde viaţă o carte, de la ideea născută în mintea scriitorului, la universul desenat de ilustrator şi drumul străbătut de un volum proaspăt ieşit din tipografie până când acesta ajunge în mâinile curioase ale unui mic cititor.  Aceste ore sunt cu adevărat magice şi rămân adânc întipărite în memoria copiilor. Autorii mărturisesc, de asemenea, că aceste momente alături de copii îi inspiră, îi motivează; energia lor reprezintă o adevărată hrană sufletească.

Pentru mine copiii sunt o sursă de energie extraordinară. Uneori îmi e temă să nu fiu un fel de vampir care le suge din energie, entuziast, franchețe, râsete. După orice întâlnire, eu plec revigorată. Mă amăgesc poate că sunt ferită de a crește…prea mare, că să mă autocitez (apropo de cartea mea ”Să creștem mici”). Oarecum, eu sper să nu fie ceva ce se pierde obligatoriu o dată cu trecerea timpului. Copiii pe care i-am cunoscut în multele ateliere făcute nu doar în orașe, dar și în zona rurală sunt dezinvolți, creativi, au tehnologia modernă la degetul mic și asta îi face, pe de o parte, mult mai informați decât credem noi, dar îi și lenevește uneori și le reduce răbdarea și concentrarea pe termen lung. Au tot ce le trebuie să mai schimbe câte ceva prin lume – mai ales în lumea de azi!”, ne-a mărturisit scriitoarea Laura Grunberg, în interviul acordat Academiei de Creativitate – “Literatura este sociologie”.

 

Reacţia copiilor, pe care am regăsit-o şi în proiectele anterioare, ne îndreptăţeşte să credem că, pentru a-i stimula pe cei mici să se apropie de lumea cărţilor, este nevoie de o schimbare atât la nivelul abordării lecturii la clasă, cât şi din perspectiva accesului elevilor la cărţi. Modul în care le sunt prezentate cărţile, activităţile conexe, materialele folosite în sprijinul înţelegerii textului, toate acestea sunt necesare pentru a le trezi curiozitatea. În proiectul Carte ÎmParte, alături de scriitorii invitaţi, pregătim o serie de tutoriale video dedicate cadrelor didactice în care profesorii pot să găsească sfaturi, idei despre cum pot să îmbunătăţească literaţia şi să le insufle copiilor dragostea pentru literatură.

Pe de altă parte, şcolile şi copiii, în mod personal, au nevoie de cărţi adecvate vârstei şi gustului lor. Astfel de biblioteci pot fi realizate prin intermediul unor programe special gândite care să identifice nevoile fiecărei comunităţi. Prin cele patru proiecte derulate până acum de Asociaţia pentru Creativitate am urmărit să identificăm dificultăţile cu care se confruntă anumite grupuri de copii şi să sprijinim accesul la cărţi şi experienţe culturale de calitate.

Le mulţumim scriitorilor care au răspuns cu bucurie invitaţiei noastre şi ne dorim să derulăm în continuare astfel de iniţiative în cât mai multe comunităţi din ţară.

 

     Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

 

 

Vă mulţumim,

Echipa proiectului Carte ÎmParte

Asociaţia pentru Creativitate

Join the discussion 2 Comments

  • Fuzzy says:

    Cu siguranta, copiii iubesc literatura! Aceste intalniri cu scrriitoarele remarcabile, precum Laura Grunberg, Carmen Tiderle, Andreea Iatagan si Simona Epure, le ofera copiilor modelele de care au nevoie pentru a se indragosti cu adevarat de literatura. Aceste intalniri le permit sa vada cum prinde viata o carte si sa experimenteze lumea fascinanta creata de catre autori. Ele le ofera deliciul cautarii si descoperirii noilor universuri si le incurajeaza curiozitatea si imaginatia.

  • kidsZone says:

    Acele contexte de colaborare intre scriitori si copii, propuse de Academia de Creativitate, fac jocul – dincolo de continutul narativ, cititorii vor redescoperi lectura cu alte ochi. Unii dintre ei pot alege sa se indrepte catre aceasta lume fascinanta – acea lume a creativitatii generata de pasiunea pentru carti.

    Copiii au o curiozitate speciala si o fascinatie pentru literatura, iar acesti modele adevarate sunt cei care ii pot indruma catre placerea cititului. Le multumim tuturor autorilor pentru ca ne-au ajutat sa ajungem mai aproape de inima copiilor nostri si ne dorim ca proiectele Academiei de Creativitate sa inspire si alti elevi sa descopere placerea de a citi o carte.

Leave a Reply