Interviurile Asociaţiei pentru Creativitate au adus în prim-plan autori consacraţi, iar astăzi avem bucuria să prezentăm un tânăr scriitor – Gabriel Cărtărescu. El este unul dintre cei patru zmei scriitori din proiectul “Călătoria zmeilor”, un model pentru generaţia adolescenţilor porniţi în aventura noastră.
A crescut în lumea cărţilor, iar dragostea pentru literatură a venit în mod natural, insuflată de minunaţii părinţi Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu. Este student la Facultatea de Limbi Străine şi pasionat de muzică şi electronice vechi.
- Adolescenţa este o vârstă plină de provocări, o etapă de tranziţie care vine şi cu schimbări substanţiale. Mulţi tineri îşi pierd pur şi simplu plăcerea de a mai citi, atraşi fiind de alte activităţi. Ce le-ai spune acestor tineri care consideră lectura o activitate inutilă/plictisitoare?
Fiecare e diferit, dar nu cred că există pe lumea asta un om care să nu-şi poată îmbunătăți viața citind, dacă găsește lectura corectă. Cred că, de vreme ce nu se mai citește foarte mult, poate să fie un hobby mai intimidant, mai ales dacă nu ai crescut cu asta. În ziua de azi suntem bombardați mereu cu stimuli, prin urmare avem mult mai puțină răbdare să începem ceva nou dacă nu ne dă din start satisfacție. Odată ce-ai început însă, lucrurile pot să devină foarte interesante, pentru că e o cu totul altfel de experiență.
- Care a fost parcursul tău de cititor? Ce cărţi sau personaje te-au marcat în copilărie şi adolescenţă?
De-a lungul vieții, au existat multe cărți care nu doar că m-au marcat, dar au schimbat direcția vieții mele, într-un fel sau altul, chiar dacă nu mi-am dat seama pe moment. Însuși faptul că, după atâția ani, încă am momente în care îmi amintesc cu drag de cărți pe care le-am citit în copilărie spune ceva. Una din cărțile care mi-au plăcut cel mai mult, când eram cam în clasa a patra, a fost “Povestea fără sfârșit” de Michael Ende. O citeam la școală în timpul pauzei cu o colegă de clasă și nu ne mai puteam opri. Sunt şi alte cărți pe care le-am iubit de care îmi amintesc aproape totul însă, cum ar fi cele ale lui Roald Dahl.
- Ce înseamnă pentru tine poezia în acest moment?
Pentru mine poezia înseamnă ce a însemnat întotdeauna, unul din cele mai terapeutice moduri în care se poate exprima cineva. Așa m-am simțit eu cel puțin când am scris, fiecare poezie fiind o reprezentare foarte bună a ce simțeam pe moment, ba chiar mai mult de atât, un fel de soluție: Asta pentru că de fiecare dată când am scris, am avut sentimentul că am procesat într-o oarecare măsură lucrurile la care mă gândeam, ca și cum poezia a fost conexiunea între mai multe părți ale minții mele.
- Spune-ne câteva cuvinte despre volumul tău de debut “Mâine o să fiu fericit”.
“Mâine o să fiu fericit este un volum pe care l-am scris de-a lungul a vreo doi ani. Majoritatea textelor sunt scrise in timpul cursului de scriere creativa Liternauții la care particip in fiecare sâmbătă. Ele cuprind multe teme la care mă gândeam des pe-atunci, cum ar fi timpul sau infinitatea, și sunt de obicei exteriorizări ale stărilor foarte specifice pe care le aveam în timp ce scriam.
- Ştim că ai o pasiune pentru aparatura vintage. Ce mai reprezintă o dischetă, o bandă de magnetofon sau o casetă audio pentru un tânăr de azi?
Pentru mulți, nu cred că reprezintă foarte multe. Am cunoscut oameni cărora nu le pasă deloc de ele, unii cărora li se par destul de interesante, iar câțiva foarte pasionați, ca și mine. Mie întotdeauna mi-a plăcut mult tehnologia în general, iar pasiunea mea pentru cea veche a început de la tot ce vedeam în filme sau desene animate. Cred că am avut mereu și o tendință de a idealiza trecutul, iar obiectele astea mă făceau să mă simt de parcă puteam să retrăiesc ce trăiau și oamenii din acele perioade. Pe lângă asta, felul în care funcționează toate astea, cu multe părți mecanice, mi se pare mult mai interesant decât cum e totul direct digital în ziua de azi.
- Ce aşteptări ai de la întâlnirea cu elevii înscrişi în proiectul “Călătoria zmeilor”?
Mă aștept să ne distrăm împreună și să avem o experiență plăcută!