evenimente Academie

Casuța nouă și povestea acesteia

By April 15, 2016 No Comments

Academia-de-creativitate

Cu toții știți că de curând Academia de Creativitate și-a mutat atelierele de lucru. Iată povestea acestei schimbări!

Multe amintiri de neuitat s-au strâns şi multe idei minunate au prins viaţă în fosta noastră căsuţă. Pastrăm în memorie toți copiii care ne-au călcat pragul acolo și care ne-au inspirat timp de doi ani!

Dar pentru că numărul juniorilor noştri s-a mărit, pentru că știm cât de important este să petrecem timp în aer liber, să putem descoperi tot ceea ce ne înconjoară, am căutat o locaţie nouă pentru atelierele noastre. Ne-am dorit foarte mult ca noul spaţiu să ne permită să avem și mai mulţi prieteni, să petrecem timp în curte şi mai ales să ne putem pune toate ideile noi în practică. Și am găsit, aproape întamplator, aşa cum se întâmplă atunci cand îţi doreşti ceva foarte tare. Desigur, noul spaţiu a necesitat implicare din partea noastră şi mult sprijin din partea prietenilor noştri. Și toate acestea au venit la timp astfel încât am reușit să producem această schimbare fără ca cei mai mici dintre vizitatorii noștri să fie deranjați în vreun fel în programul lor. Viva Credit a fost alături de noi, ajutându-ne să aranjăm noul spaţiu pentru a fi cât mai primitor şi astfel, în scurt timp, curtea noastră plină de flori s­-a umplut de glasurile vesele ale copiilor.

academia-de creativitate

academia-de-creativitate (2)

academia-de-creativitate (3)

Mulțumim tuturor pentru sprijin și implicare!

Leave a Reply