dezvoltarea copilului

Renunță să-l lauzi, începe să-l încurajezi!

By November 14, 2013 One Comment

Image

Dragi părinți,

Vă propunem un exercițiu de pe urma căruia relația dintre voi și copiii voștri va avea numai de câștigat! Provocarea pe care v-o lansăm este să nu vă adresați celor mici, chiar și timp de o zi, prin cuvintele ‘bravo’ și ‘foarte bine’. V-am stârnit interesul? Sau credeți că este o nimica toată? Desigur, nu cuvintele în sine sunt o problemă, ci efectul lor pe termen lung asupra copiilor…

Să recunoaștem, de câte ori nu am exclamat ‘bravo, ești cel mai bun!’ când copilul nostru ne-a arătat un nou desen, o construcție din lego sau că a terminat de mâncat tot din farfurie? Fie că suntem sincer impresionați de performanțele lui sau, din lipsă de timp sau dispoziție, vrem să încheiăm cât mai repede episodul, trebuie să fim conștienți de urmările laudelor (devenite deja automatism pentru mulți dintre noi), prezente chiar și în viața de adult a copilului.

Lauda are efecte dăunătoare. Ce e de făcut?

Din păcate, lauda nu contribuie la dezvoltarea copilului într-o persoană independentă și încrezătoare în forțele proprii, așa cum ne-am dori, ci îl face dependent de judecățile noastre de valoare despre ce este ‘bine’ și ‘rău’. Să nu mai vorbim de faptul că dacă lauda nu apare, automat el va asocia lipsa acesteia cu un eșec personal. Pe termen lung, copiii lăudați se vor transforma în adulți ce vor continua să caute o nouă imagine autoritară, care să la confirme constant că ceea ce fac este ‘bine’ și că merită să fie multumiți de ei înșiși.*

Ca alternativă, psihologii propun încurajarea copilului, ce vizează efortul depus, și nu rezultatul. Astfel, ne învățăm micuțul să-și găsească propria satisfacție și să se concentreze pe ceea ce simte. Sprijinindu-l să descopere ce ii place și să ia propriile decizii, putem descoperi cu bucurie că are abilități nebănuite de noi, pe care condiționarea sub forma lui ‘foarte bine’ nu le-ar fi lăsat niciodată să iasă la iveală. Este dovedit că dacă ne lăudăm copilul despre modul în care a îndeplinit o sarcină, acesta riscă ca la următoarea activitate să aibă un blocaj pornit subconștient de la faptul că urmărește să primească din nou confirmarea de ‘bine’. Presiunea de a satisface așteptările inhibă calea creativă de a găsi soluții, de a încerca lucruri noi și de a-și asuma riscuri.

Cum transformi o laudă într-o încurajare?

  • Cănd copilul îți arată ce a făcut, descrie ceea ce-ți place și pune accent pe efortul pe care l-a depus. Nu compara rezultatul lui cu al altuia (desenul tău este cel mai frumos), ci încurajează-l să descopere ce abilități l-au ajutat în realizarea acestuia (ce parte a fost cel mai dificil de pictat? cum ți-ai dat seama că piesele acestea se potrivesc?). Chiar și în fața unui eșec, pune accent pe efort, progres și participare.

  • Tratează-ți copilul de la egal la egal, fără a da verdicte emise de pe o poziție de superioritate. Împărtășește bucuria copilului tău când face un lucru pentru prima dată (ți-a iesit mult mai bine ca data trecută; ce crezi că ai făcut diferit?). Nu-i așa că și noi, părinții, suntem mândri când copilul nostru iși recunoaște și acceptă singur meritele fără să ne întrebe, nesigur, dacă ‘a fost bine’ ce a făcut?

  • În loc de a-ți lăuda copilul când a realizat ceva, descrie simplu ce a făcut (uite, ți-ai aranjat jucăriile singur/ă) sau explică-i consecințele pozitive ale acțiunii sale (dacă împarte jucăriile cu alți copii, arată-i cum îi face pe aceștia să se simtă).

Deoarece la Academia de Creativitate credem în exprimarea creativă și necondiționată a copiilor, vă invităm la sesiunile noastre de playgroup si parenting să vă încurajați micuții a-și explora cât mai mult materialul creativ prin colorat, modelarea plastilinei, pictură sau joaca cu lego și cuburi, fără a căuta să primească constant aprecieri sau confirmarea că ceea ce fac este ‘valoros’. De asemenea, copiii au ocazia să interacționeze între ei, ceea ce le sporește încrederea în sine și favorizează schimbul de idei.

Revenind la provocarea lansată la începutul articolului…v-am convins să renunțați la semnele de exclamare (bravo! foarte bine!) în favoarea celor de întrebare (‘ce părere ai despre…?’, ‘ai observat că te descurci mult mai bine la…?’)?  Vă urăm succes și așteptăm să ne povestiți că aveți niște copii din ce în ce mai siguri pe ei!

* pentru o prezentare detaliată a efectelor nocive ale laudei, vă recomandăm articolele Five Reasons to Stop Saying ‘Good Job’! de Alfie Kohn și Parenting: Don’t Praise Your Children! de Jim Taylor.

Raluca Dumitrescu

Join the discussion One Comment

Leave a Reply