Parte a conceptului de dezvoltare armonioasă prin creativitate, atelierul de dans creativ este conceput pentru două grupe de vârste, astfel încât să răspundă nevoilor unui număr cât mai mare de copii. Copiii vor avea ocazia să comunice prin mișcare, comunicarea non-verbală fiind o formă importanta prin care se transmit sentimente și intenții reale, extrem de utilă în cazul celor mici.

Punând accentul pe unicitatea fiecărui copil, pe felul diferit al fiecăruia de a se mișca, de a exprima ceea ce simte și ceea ce este prin mișcare, dansul creativ va permite micilor participanți să cunoască spațiul din jurul lor, să se autodescopere în cel mai sincer mod cu putință, să își cunoască limitele și să le depașească fără a simți vreo presiune exterioară. Pentru că nu există modalități corecte sau greșite și nu există limite de exprimare, fiecare copil va pune în rol propria personalitate. Acest stil de dans ajută atât dezvoltarea motrică dar și cea a limbajului, prin folosirea unor melodii foarte plăcute celor mici, în care gestica ocupă un rol important.

Folosind o serie de stimuli externi, acest atelier va reprezenta un mediu cald și dinamic ce va sprijini prichindelul să relaționeze, să se adapteze la nou, să exprime cu ușurință emoțiile și să empatizeze cu ceilalți. Coregrafiile nu vor fi impuse, copiii învățând să își creeze propriile înlănțuiri de mișcări în funcție de starea pe care o au, la fiecare sesiune în parte.

Materiale folosite: eșarfe, bile, materiale de diferite texturi, cercuri, baloane;
Durata cursului: 1 oră
Vârsta recomandată: 2-7 ani
Program:
Marți, 10.30 – 11.30 (grupa 2-3 ani)
Marți, 17.30 – 18.30 (grupa 4-7 ani)

Numărul maxim de participanți este de 7 copii.

Preț: 30 lei/ședința

Acest atelier este dedicat copiilor, de aceea recomandăm retragerea adulților însoțitori pe perioada desfășurării acestuia. Pentru a oferi un timp de acomodare celor mici, vă rugăm să veniți cu 15 minute înaintea începerii atelierului.

Leave a Reply