din culisele Academiei

Academia de Creativitate are deja un an! Însă știți cum a început totul?

By June 2, 2014 No Comments

interviu_alina

Alina este cea care a pornit, plină de încredere și entuziasm, acest proiect. Vă invităm să descoperiți, în rândurile de mai jos, povestea Academiei și realizările din primul an.

Care este rolul tău în echipă?
Sunt manager de programe și totodată fondatorul Academiei. Cu alte cuvinte, organizez și coordonez activitățile astfel încât să fie accesibile tuturor copiilor, indiferent de vârstă, experiență și înclinație sau predispoziție. 

Cum s-a născut acest proiect?
Ideea înființării Academiei a apărut dintr-o mare nevoie pe care am resimțit-o pentru copilul meu. Am locuit 2 ani în Marea Britanie, perioadă în care am luat contact cu o altă metodă de educație și o altă abordare a parentingului, dat fiind că fiica mea era bebeluș. Motivată de evoluția celei mici, am obținut o certificare de profesor de educație plastică și mi-am îmbunătățit cunoștintele astfel încât să pot pune în aplicare metoda britanică, ce deține rezultate excelente în dezvoltarea copilului.

Întoarsă în țară, mi-am propus să valorific toate câștigurile mele, dar și pe cele ale fiicei mele, și astfel s-a conturat Academia de Creativitate.

Ce înseamnă creativitatea pentru tine?
La modul general, creativitatea este ceea ce ne ajută să facem față oricărei situații și să fim astfel mai încrezători. În particular, este un mecanism pe care fiecare dintre noi alege să îl ajute să fie mai performant, să îl întrețină sau să nu îl folosească deloc.

De ce este „creativitatea” motorul acestui proiect și nu „educația”?
Pentru că lipsește de multe ori din sistemul în care ne integrăm copiii și poate completa armonios educația primită. Aceste două componente nu se suprapun și nu pot ține locul una celeilalte, dar pot conlucra minunat, formând într-un viitor adulți bine integrați în societate, responsabili și orientați spre progres.

Din partea cui ați avut parte cel mai mult de sprijin?
Cel mai mare sprijin l-am primit de la părinți, oameni care mi-au devenit prieteni în scurt timp. S-a format aici o adevărată comunitate pentru că am fost deschiși unii față de ceilalți de la bun început și părinții au înțeles că numai așa ne putem atinge scopul cu adevărat. Tot ceea ce lucrăm la Academie este dublat de o atitudine pozitivă și acasă, ceea ce este minunat!

Ce ai învățat din experiența Academiei?
Am învățat să mă bucur de lucrurile mărunte și să mă mulțumesc cu puțin, ca atunci când eram copil.

De asemenea, am reactivat copilul care am fost și l-am pus în dialog cu cel care mi-aș fi dorit să fiu!

Ce realizări ați avut în primul an?
Sunt foarte încântată că putem culege deja rezultate. Ne-a plecat o serie de copii mici la grădiniță, este vorba de cei care frecventau sesiunile de playgroup. Am aflat cu bucurie că majoritatea s-a integrat perfect, ceea ce pentru noi reprezintă o satisfacție, chiar dacă le ducem dorul.

De asemenea, am contribuit cu activitățile noastre la echilibrarea unor copii cu probleme emoționale, i-am ajutat să comunice și să depășească anumite temeri în relaționare.
Și, nu în ultimul rând, am reușit să fim parte din programul unor copii, într-un mod natural. Avem copii care percep aceste activități ca făcând parte din rutina lor săptămânală și ar renunța la orice alte propuneri pentru a frecventa Academia.

Iar daca toți acești copii ne consideră prietenii și partenerii lor de joacă, înseamnă că Academia trăiește și dincolo de spațiul său concret!

Care este următorul pas?
Îmi doresc să dezvoltăm cât mai multe activități și să diversificăm tehnicile de lucru. Și, la fel de mult, să oferim și părinților posibilitatea să își antreneze creativitatea printr-o serie de programe dedicate.

Alina este artist și profesor, dar inainte de toate, se recomandă ca părinte. E licențiată a Universității Naționale de Arte București și a obținut și un Master în Arte Vizuale; deține o certificare de profesor și educator de artă, precum și un atestat în Positive Parenting, obținute în Marea Britanie. Iubește copiii, culorile și natura, și caută arta în tot ceea ce o înconjoară.

Aici se încheie seria de interviuri cu membrii echipei de la Academia de Creativitate. Ne-a făcut plăcere să împărtășim gândurile noastre despre creativitate și importanța ei în orice domeniu, și vă promitem că vor mai fi și alte vizite în culise 🙂 Reacțiile voastre pozitive sunt încurajatoare și ne arată că suntem din ce în ce mai mulți părinți interesați să dezvoltăm creativitatea și independența în copiii noștri, încă de la cele mai fragede vârste.

 

 

Leave a Reply