Tag

X si 0 Archives - Academia de Creativitate

Cum putem fi creativi în acest sezon?

By | dezvoltarea copilului | No Comments

Știm cu toții cât de mult iubesc copiii noștri zăpada. Astfel, ne-am gândit că ar fi folositoare câteva sfaturi despre tipurile de activități prin care cei mici pot descoperi oportunitățile creative pe care zăpada le oferă, și își pot dezvolta pasiunea pentru povești și lucru manual. Desigur, opțiunile sunt infinite și vă încurajăm să descoperiți, împreună cu juniorii voștri, cum puteți folosi texturile zăpezii și gheții pentru a crea peisaje pline de culoare.

Decorațiuni din gheață

Umpleți câteva baloane cu apă în care ați dizolvat vopsea alimentară sau ați clătit pensulele de acuarele colorate, legați-le bine la capăt și lăsați-le peste noapte la congelator. Când au înghețat complet, tăiați cu o foarfecă baloanele și dezveliți minunate sculpturi colorate de gheață. Puteți decora pervazele, balconul, sau le puteți ascunde afară, în zăpadă.

decoratie gheata copii

O altă idee ar fi să puneți câte o rămurică de brad, o jucărie, sclipici sau ce le mai trece prin minte juniorilor într-un bol sau o farfurie adâncă. Apoi, umpleți bolul cu apă și băgați-l la congelator sau lăsați-l peste noapte afară, în zăpadă. A doua zi veți descoperi noi decorațiuni de gheață, numai bune pentru a le agăța în copac sau a orna masa unui mic dejun de iarnă.

decoratie gheata copii 2

Read More