Interviuri - Asociatia pentru Creativitate

Asociatia pentru Creativitate le-a propus artiştilor şi scriitorilor invitaţi să ne vorbească despre transformarea conflictului intern într-o sursă puternică și autentică de expresie creativă.

Iată ce au răspuns invitaţii noştri la întrăbările #Întâlnire c-un Balaur:

1.Cum se manifestă “balaurul interior” în procesul dumneavoastră de creaţie?

2.În cadrul atelierelor am vorbit foarte mult despre emoţie. Ce rol joacă emoţia în actul artistic?

3.Cum se aseamănă “balaurul interior” al unui scriitor cu cel al unui ceramist în procesul creativ? Există un limbaj comun?

4.Explorarea acestui concept prin intermediul artei (fie ea scrisă sau modelată) poate influența percepția și înțelegerea de sine a tinerilor participanți la proiect?

Scriitorul T.O.Bobe

Nu știu și, mai ales, nu cred că se poate vorbi de un „balaur interior” al meu, în același sens în care folosim termenul pentru copiii cu care m-am întâlnit. Dacă pentru ei acest balaur interior ar fi emoțiile firești ale adolescenței, nesiguranța specifică vârstei, pentru mine ar fi dorința de a realiza un produs literar la un nivel estetic cât mai ridicat. Și, de fapt, nu de un balaur ar fi vorba în cazul meu, ci de Gorgona Medusa, care mă împietrește, îmi blochează scrisul când o privesc, și, de aceea, trebuie să reînvăț mereu s-o ignor.

Cred că actul artistic e unul reușit în măsura în care poate transforma emoția umană primară, indiferent de ce natură ar fi ea, pozitivă sau negativă, în emoție artistică. E unul dintre lucrurile pe care am încercat să le transmit liceenilor de la Colegiul Ion Neculce, după ce am încercat să fac împreună cu ei un scurt inventar al emoțiilor.

Nu am de unde să știu cum e „balaurul interior” al unui ceramist, pentru că n-am fost niciodată în interiorul unui ceramist. De altfel, nu știu cum arată nici „balaurul interior” al altor scriitori. Abia dacă reușesc să mi-l cunosc pe al meu. Dar presupun că, atât pentru ceramiști, cât și pentru scriitori sau pentru alte feluri de artiști, fie că sunt muzicieni, cineaști sau pictori, „balaurul interior” e dorința de a realiza produse artistice cât mai reușite estetic.

Cred că orice activitate extracurriculară de felul acesta poate influența nu doar înțelegerea de sine a copiilor și a tinerilor, dar și a lumii în care trăiesc. Din păcate, una dintre marile lipsuri ale sistemului de învățământ românesc e că nu oferă tinerilor educația estetică necesară pentru ca aceștia să se poată bucura de imensul tezaur artistic al lumii.

Ceramistul Ciprian Ariciu

Balaurul interior în procesul de creație se manifestă ca o voce critică, schimbătoare și uneori paralizantă, care se hrănește din frică, nesiguranță și neîncredere în sine. Uneori, apare sub forma perfecționismului — o sete de control care omoară spontaneitatea. Alteori, e oboseala mascată în „nu am inspirație”, evitarea în hainele „nu e momentul” sau neîncrederea travestită în „nu sunt pregătit”. Și totuși, prezența lui nu este întotdeauna un semn rău. Balaurul apare adesea în pragul unei transformări, ca gardian al unei uși nevăzute. Dacă învăț să-l ascult, fără să-l las să decidă pentru mine, îmi pot da seama ce rană protejează și ce adevăr încearcă să-mi împiedice să văd.

Emoția este combustibilul și busola actului artistic. Este impulsul inițial care mișcă mâna, modelul invizibil după care forma se plămădește. Fie că este recunoscută sau negată, trăită intens sau disociat, emoția este prezentă în fiecare gest creativ, ca un strat subțire de semnificație care învelește materia. În arta ceramicii, emoția este materia invizibilă cu care lucrez, chiar înainte de a atinge lutul. Lutul nu minte. El captează energia afectivă a momentului, chiar și atunci când nu sunt pe deplin conștient de ea. Mâinile știu ce au de făcut, iar emoția se topește încet în formă. Ceramica, prin însăși natura ei – lentă, tactilă, supusă riscului – cere o relație onestă cu emoția. Focul din cuptor e ca un al doilea suflet al lucrării: transformă, dar și revelează. Dacă forma e falsă sau făcută fără inimă, se simte.

Întrebarea e profundă și deschide un teren fertil de reflecție — pentru că, deși materialele și mijloacele sunt diferite, balaurul interior al unui scriitor și al unui ceramist se aseamănă surprinzător de mult în esența sa: este o forță interioară care testează autenticitatea, curajul și perseverența în fața procesului de creație. Atât pentru scriitor, cât și pentru ceramist, balaurul interior este un portal. Dacă e înfruntat, devine paznicul unei comori: acolo unde doare, e ceva important. Curajul de a crea cu balaurul prezent – nu în absența lui – e ce face actul artistic viu.

Da, explorarea conceptului de „balaur interior” prin intermediul artei poate avea un impact profund asupra percepției și înțelegerii de sine a tinerilor. Această metaforă nu doar că face mai accesibile teme complexe precum anxietatea, nesiguranța, vocea critică interioară sau presiunea socială, dar oferă și un cadru simbolic sigur în care aceste emoții pot fi exprimate, înțelese și transformate. Metafora balaurului facilitează exprimarea emoțiilor greu de numit. Tinerii deseori simt, dar nu știu exact cum să formuleze sau să verbalizeze stările interioare contradictorii. Imaginea balaurului (arhetipală, puternică, vie) traduce abstractul în concret: frica devine o fiară, critica interioară – o voce, rușinea – un fum toxic. Prin desen, modelaj, scris, tinerii pot „scoate afară” ceea ce altfel i-ar bloca sau consuma în tăcere. În loc să fugă de balaur sau să-l reprime, tânărul îl poate confrunta creativ, să-l deseneze, să-i dea un nume, să-i creeze o poveste sau o casă. Acest act simbolic de „îmblânzire” îl ajută să înțeleagă că fricile și îndoielile nu sunt inamici de distrus, ci părți din sine care pot fi integrate. În loc să lupte cu sinele, tinerii învață că pot avea o relație creativă cu propriile umbre. Că pot transforma frica în forță, nesiguranța în formă, tăcerea în gest. Și mai ales, că nu trebuie să fie „fără balauri” ca să fie puternici. Doar conștienți.

În concluzie: Arta devine aici un ritual de inițiere personală, un spațiu de transformare simbolică a conflictului interior. Iar conceptul de balaur –universal, mitic, viu – este un instrument pedagogic și terapeutic extrem de valoros în lucrul cu tinerii.

Scriitoarea Lavinia Branişte

E un fel de neliniște pe care o simt înainte de a porni la drum cu o nouă poveste, e un preaplin, o acumulare de personaje, dialoguri, idei care se cer scrise, iar „balaurul” nu poate fi potolit decât atunci când mă apuc de lucru.

În cazul meu, nimic nu e posbil fără emoție. Lucrurile despre care scriu sunt lucruri pe care le observ în jurul meu sau le trăiesc eu însămi și sunt fixate în mintea mea de emoțiile pe care mi le provoacă. Tot emoțiile îmi reactivează imagini și personaje, mă ajută să „revăd” în minte situațiile pe care vreau să le transpun în texte. Scrisul ne pune ordine în gânduri, dar ne poate aduce în același timp și o emoție pozitivă și mereu binevenită: bucuria de a crea ceva.

Întrucât sunt doar scriitoare, nu și ceramistă, pot doar să speculez. Îmi imaginez că toate procesele creative au un fir comun, de la acea sămânță care încolțește în minte până la răbdarea și perserverența de care e nevoie în orice demers artistic. Limbajul comun se regăsește probabil mai ales la nivel de metodă: cum captezi în obiectul artistic ideea și cum faci să n-o strici captând-o.

Cred că da, mai ales în cazul scrisului, pentru că poveștile cele mai la îndemână sunt cele personale. Pentru a construi o poveste, chiar dacă te transformi pe tine însuți în personaj sau chiar dacă redai niște fapte „așa cum s-au întâmplat”, tot e nevoie să pui ordine în lucruri, să găsești o succesiune a eveninementelor, să creezi niște lanțuri cauză-efect. Iar asta te face mai atent la natura umană, iar omul cel mai aropiat de tine pe care-l poți explora, fie că ești un elev începător într-ale scrisului, fie că ești scriitor de meserie, ești chiar tu însuți.

Ceramista Maria Cioată

Lucrul cu pământul implică o stare specială, tainică, încărcată de spiritualitate. În atelier te descătusezi de orice constrângere, gândești și te manifești liber, te spovedești continu. Ai o legătură foarte intimă cu materialul cu care ești într-un continuu dialog, existând un schimb de energii între tine și material. Am convingerea că Dumnezeu există în tot și în toate şi consider că rolul artei, e, dintr-un punct de vedere, legătura dintre Dumnezeuși oameni. Lucrând cu credință în suflet și obiectul are încărcătura spirituală, ce iți conferă emoție. Practic, devii mai mult spirit, decât materie… Toate cercetarile fizicii actuale duc către ideea de continuum energetic, ceea ce s-ar traduce în relația specială care se naște între artist și creația sa, numai aparent materială, dar care are un potențial spiritual înalt. Fără emoţie, nu există artă adevărată.

Arta e o manifestare a emoţiilor, indiferent de felul acestora, negative (iritabilitate, tristete) sau pozitive (fericire, bucurie), jucând un rol special în actul artistic. Sunt emoții care ne pot face să ne pierdem controlul, dar care prin actul de creație, putem să le stăpânim și să ne găsim un echilibru, să ne descoperim, să renaștem. Lucrarile vorbesc despre fiecare dintre noi, despre cine suntem cu adevarat, de unde venim și încotro mergem. Astfel, emoțiile sunt mult mai complexe decât știm să spunem.

Atât scriitorul cât și artistul vizual lucrează cu emoția. Dacă nu ţi se mişcă toată fiinţa, atunci e o artă moartă. Emoţiile sînt impersonale, nu le poţi controla, poţi doar să le negi. Dar ceea ce am uitat să înţelegem este că emoţia este cea care trezeşte atenţia; dacă ceva într-o scriitură sau operă de artă nu te mişcă, treci mai departe. Fiecare, înainte de a hotărî cum să reprezinte o emoție, a citit, s-a întrebat, s-a confruntat cu stări emoții, care i-au inspirat opera. Nu există, în artă, o capodoperă care să se fi născut doar din inspirația spontană a unui maestru, ci e totdeauna rezultatul unei reflecții și unei reacții la un gând, o idee, pornite de la o lectură, melodie, contemplația naturii, etc, elemente ce stau la baza oricarei creații, fie literare sau artistice.

Prin artă poți să descoperi o lume fascinantă, in care imaginația și fantezia nu au limite, oferind forme spectaculoase. Prin artă, în general și in cazul de față, ceramica, poți să te redescoperi, să scoți la suprsfață, în realitatea perceptibilă, adevărul interior, personal și plin de emoție. Copilăria reprezintă prima perioadă în care descoperi potențialului creativ, iar jocul dintre fantezie și realitate devine o modalitate benefică în rezolvarea conflictelor. Îndrumarea copiilor spre estetic și frumos corespunde unei bune dezvoltări și funcționări armonioase ca adolescent și apoi ca adult. Manifestându-se cu dezinvoltură și cu siguranță în jocul plastic, copilul comunică la nivel vizual sentimente, emoții, gânduri și stări interioare, de cele mai multe ori inaccesibile conștient adultului. Emoțiile reprimate pot constitui obstacole în calea dezvoltării sănătoase, iar arta devine un instrument eficient în eliberarea acestor emoții. Prin exprimarea creativă, copilul are ocazia de a-și manifesta trăirile într-un mod constructiv, construind astfel o cale spre eliberarea și înțelegerea propriilor emoții.

Ceramista Bianca Boeroiu

Aş spune că într-un mod chiar inspiraţional, asta dacă ştii cum să-l „îmblânzeşti„ şi să-l „înhami„ la atelajul propriului proces creativ. Bineînţeles, am demarat împreună un întreg demers de lungă durată, pe parcursul căruia am învăţat să transform fricile şi nesiguranţele în atuuri, înfruntând astfel teama de eşec şi eliberând energia creatoare.

Actul artistic coexistă cu emoţia, se naşte din emoţie. Aceasta nu doar că stimulează inspiraţia, dar şi modelează direcţia şi profunzimea rezultatului. Emoţiile de sorginte negativă, precum tristeţea, melancolia, furia, pot conduce către o introspecţie profundă, rezultând în creaţii care explorează subiecte complexe. Pe de altă parte, emoţiile pozitive, cum ar fi bucuria, entuziasmul, extazul, pot stimula inovaţia şi originalitatea, conturând creaţii pline de optimism şi autenticitate.

Asemănarea, metaforic vorbind, rezidă în simbolismul elementelor expresive prin care cele două forme de artă comunică idei, stări, emoţii sau concepţii estetice comune, chiar dacă mijloacele lor de exprimare sunt diferite. Astfel, deşi mediile de comunicare a mesajului artistic sunt diametral opuse: cuvânt versus imagine (obiect), „balaurul interior” se hrăneşte din aceeaşi sursă a trăirilor personale, a emoţiilor, viselor şi experienţelor fiecăruia. Arta plastică, în cazul nostru, ceramica, poate avea o poveste sugerată în compoziţie, la fel cum literatura construieşte o naraţiune prin cuvinte, dar adeseori foloseşte tehnici vizuale sau sinestezice (descrieri plastice, imagini poetice).

Cu siguranţă, poate influenţa percepţia şi înţelegerea de sine în rândul tinerilor participanţi. Această invitaţie la introspecţie, abordând un subiect deloc confortabil şi destul de îndrăzneţ, conduce la autoreflecţie, la cunoasterea de sine printr-un exerciţiu de sinceritate, dar şi de maturitate. Participanţii sunt provocaţi să-şi exploreze personalitatea, să privească în interiorul lor imaginar, să selecteze şi să aducă la lumina, prin exprimarea emoţiilor, acele trăiri care generează actul artistic final.

Scriitoarea Adina Popescu

Cînd eram mai tînără, „balaurul interior” (și alte fiare sălbatice mai mult sau mai puțin fanteziste) era mai agitat și mai neliniștit, acum pot să spun că s-a mai domolit un pic, nu mai suflă chiar foc pe nări. Și cumva e mai bine așa… căci îl pot stăpîni mai bine. De obicei așa se întîmplă cu creativitatea, ești foarte entuziast la 20, la 30 de ani, scrii cu multă poftă și plăcere, te bîntuie dorința de a te exprima, de a publica, însă mai tîrziu, n-aș spune că creativitatea scade, doar e ceva mai temperată. Bine, e și mult exercițiu în spate, mai multă experiență de viață, nu te mai arunci cu capul înainte. Lucrezi mai organizat, gîndești mai mult înainte de a scrie propriu-zis. Sau cel puțin așa se întîmplă la mine. Așadar, am de-a face cu un balaur mai leneș și mai adormit.

Desigur emoția e importantă, orice artist își dorește ca în primul rînd să transmită emoție. Eu mereu țin cont în primul rînd de emoțiile mele atunci cînd scriu. Sînt foarte atentă dacă mă întristez, dacă am o angoasă, dacă scriu din furie sau din frustrare (ceea ce mi s-a mai întîmplat mai ales la editorialele mele, în momentul în care eram nemulțumită de situația politică/ socială a țării sau dezamăgită că nu am emigrat la timp). Însă cel mai bine mă simt atunci cînd rîd – pentru mine umorul e un ingredient indispensabil. Dacă rîd la propriile mele texte sau în momentul în care le scriu, înseamnă că vor rîde și cititorii (consider că am un simț al umorului suficient de dezvoltat) și asta e foarte bine, poate voi face niște oameni fericiți.

Din păcate, nu știu prea multe despre ceramică și nici despre cum lucrează artiștii plastici, ce simt ei în momentul în care creează, cum le vin ideile, inspirația. Nu am avut niciodată un talent în acest sens și mereu m-am întrebat cum e – cum e să creezi altceva care să nu aibă legătură cu scrisul. Bănuiesc că e un proces similar și, la fel ca în cazul scrisului, pe măsură ce capeți experiență și ești mai sigur pe tine ca artist, lucrurile se așează altfel. Și tot intuitiv cred că procesul creativ este mai dinamic și mai versatil, „balaurul” își schimbă forma și chipul, se poate transformă în pasăre Phoenix sau în inorog. Mie dacă mi se dă ca temă să scriu o poveste despre un balaur, apoi cu siguranță personajul principal va fi chiar un balaur, de altfel am o astfel de poveste care se numește Două Capete. Pentru un artist vizual cred că tema contează mai puțin, el poate să sugereze un balaur fără să-l reproducă fidel.

Copiii – cel puțin cei cu care am lucrat eu, au fost minunați, au înțeles foarte repede ce avem de făcut împreună și unde aș vrea să ajungem. Avantajul vîrstei lor este că sînt creativi pe mai multe planuri, nu s-au „specializat” încă pe un anumit domeniu și pot trece foarte ușor de la scris, la ceramică, să zicem sau la dans, la muzică. Conceptul e frumos pentru că are ceva de poveste, iar o poveste înseamnă în primul rînd o explorare a unui lumi reale sau fantastice. Deși, am totuși senzația că mai nou sînt mai la modă dragonii, sînt mai sexi.

Ceramistul George Dragomir

Acest “balaur interior” când se “instalează” în mintea și inima artistului e un semn tare bun. La început, în procesul de creație, vine ideea, ca o sclipire de contur, apoi vine “balaurul” și încep frământările de care nu mai scapi până ce ideea nu se materializează. Cu alte cuvinte, o șansă mare de reușită în creația artistică, în orice fel de creație, este să temperezi acest “balaur interior” ca parcursul de la schiță la lucrarea finită să fie unul presărat cu inspirație, bucurie și împlinire.

Emoțiile în actul creației se nasc tot din zbaterile “balaurului interior” și vor însoți artistul zi și noapte, furând ore bune de somn și pace. Dar, această stare de grație este absolut necesară și binevenită, sporește și hrănește actul creativ. Artistul câștiga dacă își identifică și recunoaște emoțiile, dacă le gestionează corect și la timpul potrivit.

Aceasta frământare spre liniște lucrează un pic diferit la un scriitor cu mediul lui de cuvinte la artistul plastic creator de forme materiale, dar asta numai pentru că în scriitor “balaurul” lucrează și frământă cuvintele, pe când în artistul plastic “balaurul” învârte caruselul imaginilor. Dincolo de cuvânt și imagine, de aceste “instrumente” artistice de lucru, rămâne darul de a trăi si simți clipa în marea ei frumusețe.

Conceptul “de interior” perceput ca un “balaur bun” în actul creației – fie scrise ori modelate – poate duce spre o înțelegere mai profundă în mintea şi inima tinerilor, spre manifestare liberă a cunoașterii și creativității umane și, implicit, la o mai bună cunoaștere de sine. Captivați în actul creației, tinerii implicaţi în proiectul “Întâlnire c-un balaur” au experiment trăiri noi și înțelegeri profunde ale felului în care natura din jur se schimbă în funcție de sentimentele și gândurile lor. Timp de ore întregi au trăit bucuria și dragostea creatorului de frumos, au modelat, au scris și descris în lut ceva memorabil pentru viitorul și cariera lor profesională.