Copiii trebuie să se regăsească în ceva pentru a crede cu adevărat în abilităţile lor – o profesie, o realizare. Stabilirea obiectivelor începe acasă, cu adulții din viața unui copil și se extinde către experienţele sociale și culturale, alături de profesori, mentori, modele de viaţă. Chiar dacă un copil nu are exemple concrete ale obiectivelor sale, este important să poată să le numească și să fie ascultat şi susţinut de adulții din lumea sa.
Motivarea copiilor să își atingă visurile presupune crearea unui mediu care să le hrănească încrederea în sine, curiozitatea și perseverența. Conferinţele organizate în cadrul proiectului “Start Visuri: dialoguri inedite pentru copii curioşi” au adus în faţa copiilor participanţi poveşti de succes ale unor scriitori şi sportivi de performanţă, iar aceste lecţii de viaţă pot fi căi demne de urmat pentru fiecare copil. Iată câteva modalități prin care îi putem ajuta pe copii să dezvolte mentalitatea și abilitățile necesare pentru a-și urmări visurile:
Încurajează-i curiozitatea și ajută-l să exploreze
A fi curios înseamnă să ai dorinţa de a cerceta, de a înţelege, de a învăţa. Toţi copiii se nasc cu această calitate. De altfel, curiozitatea este necesară pentru a supravieţui. Bebeluşii sunt într-o permanenţă cercetare; copiii pun întrebări nesfârşite. Ei învaţă pentru că au această calitate de a fi curios. Iar un copil curios evoluează într-un adult educat. Prof. Hariett Heath, psiholog şi autor al cărţii “Cum să-şi foloseşti calităţile pentru a creşte un copil pe care să-l admiri la vârsta adultă”, spune că părinţii, în mod deliberat, pt să hrănească sau să descurajeze curiozitatea unui copil. Ea punctează faptul că un părinte poate să folosească această calitate şi să sprijine copilul să gasească răspunsuri la cât mai multe întrebări, stimulându-l să cerceteze şi maim ult. Pe de altă parte, părinţii pot distruge curiozitatea atunci cand îi interzic copilului să exploreze sau atunci când îl suprastimulează, existând şi în acest caz posibilitatea ca cel mic să îşi piardă interesul.
La vârstă şcolară, părintele trebuie să continue să fie alături de copil şi să îl ajute să găsească răspunsuri la toate întrebările, dar să se asigure că aceste răspunsuri sunt folosite mai departe de copil în noile provocări. Pe de altă parte, părintele trebuie să facă echipă cu personalul didactic, să ştie ce se întâmplă la şcoală, cum evoluează copilul din punct de vedere educaţional, ce materii îi plac sau nu, cum pot fi îmbunătăţite anumite aspecte ce ţin de procesul de învăţare. În loc să li se limiteze viziunile, copiii trebuie să fie încurajaţi să exploreze și să exprime ce îi entuziasmează, fie că este vorba despre știință, artă, sporturi sau orice alt domeniu.
Creează un mediu sigur
Sentimentul de siguranță este mediul ideal în care visurile copiilor prind viață. Când se simt protejați, copiii sunt mai înclinați să-şi exploreze pasiunile, să-și asume riscuri și, în cele din urmă, să-și îndeplinească aspirațiile. Creând un mediu sigur și iubitor, copiii se simt încurajați să creadă în ei înșiși, să-și urmărească visurile cu încredere și să depășească obstacolele cu reziliență. Părinţii trebuie să încurajeze dialogul deschis, unde copiii se simt liberi să-și exprime gândurile, sentimentele și temerile fără judecată. Ei au nevoie să simtă că visurile lor sunt valabile, că le sunt validate emoţiile, că perspectiva lor este înţeleasă.
Părinţii sunt încurajaţi să aprecieze nu doar rezultatele bune, ci şi progresul copilului. Laudaţi efortul, perseverența și creativitatea. Acest lucru încurajează o mentalitate de creștere, ajutându-i să înțeleagă că progresul se face prin muncă grea și învățând din greșeli.
Obiectivele sunt foarte importante
Un obiectiv este „un vis cu termen limită”. Specialiştii în educaţie spun că stabilirea unor obiective realizabile reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a oferi copiilor motivația de a-și atinge visurile. Împărțind ambițiile mari în sarcini mici și gestionabile, copiii pot vedea progresul tangibil și vor rămâne motivați. Părinții uneori stabilesc obiective nerealiste pentru copiii lor. Aceste așteptări nerealiste pot dăuna stimei de sine a copilului.
Iată cinci pași care îl poate ajuta pe copilul să își atingă obiectivele:
- Stabiliţi împreună obiectivele şi scrieţi-le
- Gândiţi împreună strategii entru a atinge aceste obiective
- Verificaţi periodic progresul
- Căutaţi şi discutaţi despre exemple de succes sau de eşec
- Sărbătoriţi progresul
Modele de urmat
Copiii au nevoie să li se împărtăşească poveşti de viaţă, poveşti ale unor oameni care și-au urmărit visurile și au depășit provocări, fie că sunt figuri istorice, lideri din comunitate sau oameni din viața lor. Poveștile de perseverență și succes pot fi extrem de motivante. Astfel de exemple a oferit Asociaţia pentru Creativitate copiilor din programul “Start Visuri. Dialoguri inspirate pentru copii curioşi”. Succesul campionilor în diferite discipline sportive şi cel al scriitorilor a reprezentat o motivaţie reală în atingerea visurilor acestor copii. Conectarea cu mentorii le poate oferi îndrumare, sfaturi și încurajări pe parcursul călătoriei lor.
Să fim creativi!
Creativitatea este mai mult decât artă și muzică. Recent, creativitatea a fost recunoscută oficial ca unul dintre obiectivele principale ale curricula şcolară a multor ţări dezvoltate. Creativitatea susține creșterea mentală prin implicarea măsurării, egalității, echilibrului, formei, relațiilor spațiale și rezolvării de probleme. Folosind creativitatea, copiii câștigă percepție senzorială, abilități verbale și coordonare mână-ochi. Creativitatea oferă oportunități de experimentare, imaginație, libertate de exprimare și îi învaţă pe copii cum să facă față emoțiilor.
Permițându-le copiilor să aibă libertatea de a greși și respectându-le ideile, aceştia sunt ajutaţi să învețe să gândească și să rezolve probleme în moduri creative. Copiii sunt încurajați să folosească creativitatea făcând alegeri în loc să li se facă alegeri în locul lor.
„Ca şi despre copac, nu afli nimic despre om, cercetându-l în aspectele lui diferite de-a lungul vieţii. Copacul nu e sămînţă, apoi tulpină, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu trebuie să îl împarţi pentru a îl cunoaşte. Copacul este acea putere care se uneşte încet cu cerul. Ca şi tine, copilul meu. […] Totuşi, tu nu eşti nici acest şcolar, nici acest soţ, nici acest copil, nici acest bătrân. Eşti cel ce se desăvârşeşte. Şi, dacă te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinsă temeinic în trunchiul măslinului, vei gusta eternitatea în mişcările tale. Şi totul în jurul tău va deveni veşnic.”(1)
