Să o cunoaştem pe ilustratoarea Diana Tivu şi al ei personaj Vrăjitoarea Prea-Naltă! Autoarea desenelor cărţii “Povestea celor trei vrăjitoare toante” (scrisă de Simona Epure), Diana ne explică tehnica folosită în ilustrarea acestui…
Scriitoarea Simona Epure ne prezintă întâmplările hazlii prin care trec nişte vrăjitoare cu un comportament foarte uman. Zurlia – vrăjitoarea fistichie, Prea-Nalta – vrăjitoarea înaltă şi Scunda – vrăjitoarea…
Cum se nasc ilustraţiile unei cărţi? Ilustratoarea Anca Smarandache ne explică întregul parcurs străbătut de un artist, de la modul în care îşi imaginează personajele unei cărţi, la tehnica…
Cum arată poezia modernă pentru copii? Proiectul Carte ImParte le propune elevilor și profesorilor o viziune proaspătă asupra poeziei, împreună cu Carmen Tiderle și al ei volum “Trecere pentru pitoni”.
Când Neculoarea cuprinde Ţinutul gâzelor, libelula Carla pleacă în căutarea Iepurelui Înţelept, singurul care i-ar putea da soluţia salvatoare. În acest interviu Carte ÎmParte, ilustratorul Ionuţ R. Olaru ne arată…
Cum se naşte o poveste? Dar pasiunea pentru scris cărţi dedicate copiilor? De multe ori se întâmplă ca “meseria” de părinte să fie izvorul unor întâmplări şi personaje fantastice. Este cazul scriitoarei…
Cum arată o fetiţă curajoasă, veselă şi foarte activă? Ilustratoarea Bilyana Velikova ne-o prezintă pe Daria, personajul principal din povestea Laurei Grunberg – “Îmbrăţişătoarea”. În acest tutorial video Carte ÎmParte, Bilyana…
Lansăm seria tutorialelor video dedicate cadrelor didactice alături de Laura Grunberg – autor de cărţi pentru copii, profesor universitar, sociolog. Dincolo de cariera de profesor, Laura Grunberg a îmbrăţişat cu…