All Posts By

alina

1+1 sau 1 contra 1?

By | relatia de cuplu | No Comments

parinti_opinii_diferite_cresterea_copilului

Dragi părinți,

Cum gestionați situațiile în care faceți alegeri diferite cu privire la creșterea celui mic? Cum reacționați când aveți păreri contrare despre suma de bani pe care urmează să o cheltuiți pe jucării, când unul dintre voi crede că meniul zilnic ar trebui să fie „raw”, iar celălalt e de părere că produsele de tip fast food „nu strică”, când unul are un ritual strict de culcare a celui mic, iar celălalt nu ține cont de oră și chiar îi permite juniorului să doarmă cu voi în pat, când unul crede că timiditatea copilului este un handicap în relațiile cu ceilalți, iar altul îl încurajează să fie introspect și să-și facă prieteni în ritmul său?

Read More

Cum menținem intimitatea în cuplu?

By | relatia de cuplu | No Comments

intimitate_cuplu

 

Un copil schimbă toate aspectele vieții părinților: fizic, psihologic, sexual, social și financiar. Responsabilitățile cresc iar dinamica în familie este diferită.

Conform Gottman Relationship Institute, un cunoscut centru de cercetare și pregătire pentru terapia de cuplu din statul Washinghton, SUA, timp de trei ani de la nașterea copilului, 70% din cupluri experimentează o decădere semnificativă în calitatea relației lor.

Ce reprezintă aceste statistici și ce pot face partenerii pentru a-și îmbunătăți relația?

Read More

Nu trebuie să neglijăm relația noastră de cuplu!

By | dezvoltarea copilului, relatia de cuplu | No Comments

relatia de cuplu

Dragii noștri,

Am decis să începem o nouă serie de articole despre viața de cuplu, menite să ne amintească de faptul că pe lângă părinți, suntem și soți, soții, iubiți, iubite sau ne aflăm în căutarea unui partener. Știm că un copil în familie atrage toată atenția și grija asupra sa, însă nu ar trebui să neglijăm relația cu partnerul, la fel de importantă.

Să nu uităm că cel mic are nevoie de o familie fericită, în care toți membrii sunt împliniți, iar asta presupune o viață de cuplu sănătoasă. Mai mult, copilul trebuie să se obișnuiască cu momentele de tandrețe dintre părinți pentru a înțelege mai bine relațiile dintr-o familie și pentru a învăța să aibă răbdare.

Read More

Tu cum reacționezi când copilul tău e nervos? Dar când e trist?

By | dezvoltarea copilului | 2 Comments

sentimente_copii

Așa cum am scris în articolul Tu cum îi sporești micuțului tău încrederea în sine?, exprimarea sentimentelor joacă un rol major în creșterea încrederii de sine a copilului. Însă, desigur, nu este de ajuns să ne întrebăm copiii despre ceea ce simt și să-i încurajăm să ne povestească. Trebuie, de asemenea, să știm cum să reacționăm astfel încât cei mici să înțeleagă că suntem alături de ei și că îi înțelegem.

Prin urmare, cum să le răspundem copiilor atunci când își dezvăluie sentimentele (în special pe cele de tristețe și furie), astfel încât să le arătăm că îi sprijinim, dar totodată să le încurajăm individualitatea și puterea de a lua decizii?

Read More

Încurajează-l să-și creeze propriul univers și va înțelege mai bine realitatea!

By | dezvoltarea copilului | One Comment

867c997aad57bde206902ff954000fae

Dragi părinți,

Nu este așa că și voi sunteți curioși să aflați ce se petrece în capul copilului vostru? Mai ales când îngână cuvinte înainte de culcare, când vă atribuie cele mai trăsnite personaje în jocuri de rol sau când pare complet pierdut într-o lume îndepărtată? Ei bine, astăzi am ales să vorbim despre imaginație și deși trebuie să fim conștienți că de cele mai multe ori nici nu putem bănui ce-i trece prin minte juniorului nostru, totuși putem înțelege procesul din spatele poveștilor și dorințelor sale.

Read More

Vrei să-i (re)decorezi camera celui mic? Chiar el te poate ajuta!

By | dezvoltarea copilului | No Comments

sa decoram impreuna

Așa cum am mai scris, copiii au potențial creativ extraordinar, însă dacă nu îi încurajăm să se manifeste în această direcție încă de mici, își vor pierde entuziasmul și dorința de explorare specifice copilăriei, conformându-se cu standardele  adesea întâlnite.

Și cum să-i stimulăm creativ mai bine, dacă nu prin activități pe care să le facem împreună?

Iată niște idei despre cum le putem (re)decora camera juniorilor noștri prin mici, dar colorate schimbări, care le vor dezvolta abilitatea de a face corelații neobișnuite între obiecte pentru a ajunge la rezultatul dorit, atât estetic, cât și funcțional. Mai mult, recondiționarea pieselor de mobilier și reutilizarea jucăriilor pe care nu le mai folosesc ne ajută să-i învățăm pe copii o lecție valoroasă despre reciclare și valoarea banilor!

Read More

Să nu uităm cât de importantă e muzica pentru copiii noștri!

By | dezvoltarea copilului | No Comments

1495550_375430059261163_373288200_n

Copilul tău simte nevoia să se miște de fiecare dată când aude muzică? Începe să îngâne refrenul melodiei lui preferate când e difuzată la radio sau TV? Îi place să adoarmă cu muzică pe fundal?

Ei bine, este și normal! El reacționează la sunete muzicale încă din stadiul de fetus, începând cu vârsta de 30 de săptămâni și pe măsură ce crește, va dezvolta o relație strânsă cu muzica. De mici, copiii sar sau își mișcă brațele ca răspuns la muzica pe care o aud. Mulți preșcolari inventează cântece, chiar fără să-și dea seama, în timp ce se joacă. La grădiniță și la școală, copiii învață să cânte într-un grup și chiar la un instrument anume, urmând să-și contureze preferințele în ceea ce privește genul de muzică sau formațiile pe care le ascultă.

Însă ce beneficii aduce muzica în viața celor mici și de ce ar trebui să îi creștem într-un mediu cât mai muzical?

Read More