Martin Hoffman, un cercetător care a studiat empatia, a ajuns la concluzia că rădăcinile moralităţii sunt de găsit în empatie, pentru că ea „ne face să ne pese de potenţialele victime” şi să „le împărtăşim suferinţa, ceea ce ne impresionează suficient ca să îi ajutăm.”(1) De asemenea, se vorbeşte de un progres al empatiei, încă din cea mai fragedă copilărie, chiar dacă la acea vârstă nu este antrenată de judecăţi morale, ci mai degrabă de obişnuinţă sau imitaţie. A simţi ceva faţă de celălat arată implicare şi îl ajută pe copil să crească din punct de vedere emoţional. Contrariul empatiei este antipatia. (gr. antipatheia < anti – contra, pathos – pasiune) (2) Aceasta poate degenera în blazare, situaţie în care individul va ajunge izolat în societate şi incapabil de sentimente altruiste.
Deşi temperamentul copilului este influenţat de moştenirea genetică, experienţa de viaţă îşi poate spune cuvântul, realizând schimbări miraculoase. Aşa cum remarca şi Daniel Goleman, experienţa din copilărie „modelează creierul” (3), implicarea părinţilor fiind crucială asupra dezvoltării corecte a personalităţii celui mic.
Cum să devenim mai empatici?
Pentru a ne îmbunătăţi comportamentul şi calitatea actului de comunicare, avem nevoie să întoarcem oglinda spre principiile, prejudecăţile şi obiceiurile care ne marchează viaţa. Mai exact, ce putem face?
1. Să renunţăm la judecăţile negative şi etichetele care îl pot jigni pe celălalt
Maturitatea e cea care îşi spune cuvântul. În momentul în care înţelegem că fiecare om este diferit şi liber să îşi exprime opinia, scăpăm de monstrul care ne bântuie judecata: critica.
2. Să fim conștienți de influența noastră asupra celorlalți
A nu realiza că modul în care alegem să ne exprimăm emoțiile și gândurile îi poate afecta pe cei care cu care interacționăm, duce la o comunicare defectuoasă, lipsită de empatie.
3. Să fim un exemplu bun
În locul predicilor plictisitoare, ne putem ajuta copilul să ne imite gesturile de bunătate, astfel încât acest fel de a fi să se instaleze natural şi nu ca urmare a unui set de reguli dictate. Îl putem implica pe cel mic în diverse acte de compasiune: de exemplu, să doneze jucării celor nevoiaşi.
4. Să ne punem în locul copilului
E o provocare să priveşti lumea prin ochii copilului, dar acest lucru ne poate ajuta şi salva din foarte multe situaţii de criză. De ce se supără aşa repede cel mic? De ce ţipă? De ce vrea un anumit lucru? De ce adolescentul ne-a vorbit pe un ton urât? După ce am încercat să răspundem la aceste întrebări, căutând motivaţia din spatele gesturilor, ne putem aminti de vremea în care eram de aceeaşi vârstă. Putem nota pe o hârtie ce ne supăra la reacţiile părinţilor noştri, verificând astfel dacă nu cumva repetăm aceleași greşeli în educaţie.
5. Să nu cădem pradă comparaţiilor
Atât comparaţiile favorabile, cât şi cele nefavorabile sunt o formă de judecată. Această atitudine cârcotaşă ne împiedică să creştem din punct de vedere emoţional şi nu oferă un exemplu bun copilului. Atunci când copilul acţionează greşit faţă de altcineva, ne putem folosi de jocurile de rol, pentru a îl ajuta să înţeleagă unde a greşit.
6. Să ascultăm activ
Copiii cresc şi se schimbă atât de repede, încât părinţii sunt luaţi prin surprindere de trecerea şi consumarea acestor etape. A respecta un program cotidian este foarte util pentru relaţia părinte-copil: rezervaţi-vă cel puţin 30 de minute pentru a vorbi cu juniorul vostru.
7. Să arătăm înţelegere faţă de dorinţele, nevoile, pasiunile copilului
O ploaie de critici şi răspunsuri negative îi vor răscoli încrederea celui mic, producând repercursiuni nocive asupra relaţiei părinte-copil. Astfel, e bine să îi vorbim deschis, din ipostaza unui prieten înţelegător, fără a apela la masca părintelui atotştiutor.
Daniel Goleman vorbeşte despre existenţa a cel puţin trei tipuri de empatie:
Empatia cognitivă: ne ajută să înţelegem cum gândesc ceilalţi, dar acest lucru nu garantează implicarea (exemplu: înţeleg ce spui, însă nu îmi pasă).
Empatia emoţională: ne ajută să simţim sentimentele celuilat. Putem simţi împreună cu interlocutorul, dar e posibil să nu manifestăm compasiune.
Interesul empatic: În acest caz se manifestă şi dorinţa de a ajuta, pe lângă înţelegerea şi trăirea sentimentelor celuilalt.
În loc de concluzie, vă invităm să urmăriți acest video care prezintă empatia în relație cu simpatia, într-o manieră amuzantă şi adaptată situaţiilor de viaţă comune. Iată și câteva direcții pe care să le aveți în vedere: cum reacţionăm la povestea celuilat? oare ce fel de empatie folosim mai mult şi de ce?
Diana Petroiu
1. Goleman, Daniel, Inteligenţa emoţională, editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p.147.
2. Cf. Dex online. http://dexonline.ro/definitie/antipatie (18 martie 2015)
3. Goleman, Daniel, Op. Cit. p.287.