Salut! Eu sunt Alex, psihoterapeut de orientare analitica cu drept de practica in supervizare si vă propun să demontăm patru dintre cele mai întâlnite prejudecăți, atunci când vine vorba despre creativitate!
În primul rândul, trebuie să menționez că, în ciuda erorilor de raționament întipărite în mentalitatea colectivă, creativitatea este un proces mental înnăscut, nu dobândit. Absenţa creativităţii din structura psihicului este un semn de tulburare psihică.
Lăsând termenii psihologici deoparte, putem spune că în orice persoană, creativitatea este ȋntipărită sub formă de potenţial. Acesta poate deveni activ, manifestat, sau poate rămâne pasiv, ascuns. O persoană creativă nu este diferită de o persoană „ne”-creativă prin faptul că ea deţine creativitatea şi cealaltă nu, ci prin faptul că ȋşi pune ȋn joc potenţialul creativ. Din acest punct de vedere, nu există copii care să nu fie creativi, ci copii care nu sunt ȋncurajaţi să exprime această calitate nativă. A face comparaţie, folosind sintagmele „copil creativ” și „copil lipsit de creativitate”, este acelaşi lucru cu a face comparaţia între un om cu memorie şi unul lipsit de memorie, adică ȋntre un caz normal şi unul patologic de organizare a psihicului. Dacă ȋncurajăm copiii să se exprime ȋntr-un mod creativ, vom constata imediat că au ȋn interiorul lor germenele creativităţii, pentru că acesta este un fenomen natural al psihicului, nu un dar divin, doar pentru privilegiați.
Nu confundaţi procesul psihic al creativităţii cu rezultatul obţinut în urma acestuia! Rezultatul este dependent direct de alte structuri psihice, cum ar fi imaginaţia sau gândirea, și de capacităţi fizice, de exemplu o fineţe deosebită a motricităţii fine. Când emitem judecăți de valoare – persoane creative versus persoane lipsite de creativitate – facem referire la rezultatul exterior, nu la procesul interior de creație.
Acestea sunt câteve dintre cele mai întâlnite prejudecăți și erori de raționament vizavi de creativitate. Haideți să le explicăm și să le demontăm împreună! Le vom face copiilor noștri un bine!
[prejudecăți și erori de raționament]
Produsul actului de creație, fie foarte tangibil – o pictură – sau abstract – o idee -, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie neaparat original, să nu repete o idee deja existentă
- să fie produsul exercitării unui talent
- să nu fie un produs de masă sau kitsch
- să aibă un scop şi să împlinească o nevoie
Acest mod de gândire blochează creativitatea, fie că ne raportăm la noi înșine sau la copiii noștri. Iată însă ce se ascunde în spatele fiecăreia dintre prejudecățile de mai sus, și cum le putem combate:
Produsul creativităţii trebuie să fie original, să nu repete o idee deja existentă.
Nu trebuie, ci este! Tot ceea ce facem ȋn felul nostru, este unic. Mersul, vocea, tonalitatea şi timbrul vorbirii, modul de exprimare, ideile, sentimentele şi modul în care le exprimăm – toate sunt originale. Orice este născut din unicitatea noastră, este un act de creaţie. Din acest punct de vedere, creativitatea este chiar esenţa manifestării noastre. O idee exprimată prin cuvintele tale este unică, deci rezultatul actului tău de creaţie.
Însă nu tot ceea ce facem poate fi diferit în totalitate de ceea ce există deja. Nu poți crea ceva complet nou, fără să reciclezi alte elemente din jur. Creativitatea se manifestă ȋntr-un sistem și nu în mod independent. De aceea, a căuta şi a ȋncuraja cu orice preţ unicitatea exprimării, contrastul frapant, diferențierea, este un semn de inadaptare la contextul actual.
Sunt părinţi care afirmă: „Copilul meu este foarte creativ, tot ce face, este special.” Am o veste proastă pentru ei, această idee nu hrăneşte creativitatea copilului, ci propriul orgoliu. Toţi copiii sunt creativi şi fiecare este diferit de toţi ceilalţi. Spuneți-le a 100 de copii să deseneze o pădure, fără a le da niciun fel de indiciu sau model exterior şi veţi obţine 100 de păduri unice. Veţi observa poate că unele dintre ele semănă. Sunt identice? Nu.
În concluzie, nu mai ȋncurajaţi diferenţa ca mod de raportare la ceilalţi! Creativitatea nu urmăreşte noul, acesta este doar un rezultat al creativității, nu o calitate. Creator nou – rezultat nou, situaţie nouă – răspuns nou. Frumuseţea creativităţii reiese din modul ȋn care elemente vechi sunt organizate ȋntr-o formă nouă.
Produsul creativității trebuie să fie produsul exercitării unui talent
Iată un schimb de replici care apare de fiecare dată când, în ședințele de psihoterapie, le cer adulților să se exprime creativ: să deseneze, să modeleze, să danseze, să vorbească pe roluri sau să creeze poveşti:
– Dar nu am talent la aşa ceva!
– Încearcă să desenezi visul pe care tocmai mi l-ai povestit.
– Dar nu ştiu să desenez!
– Iei creionul ȋn mână, ȋl apuci cu trei degete… aşa, ȋl strângi bine dar nu prea tare, cât să nu scape din mână şi apoi… ȋl presezi uşor pe hârtie astfel ȋncât să lase o urmă. Semnul care rămâne pe hârtie este un desen.
Adulții chiar nu ştiu să deseneze? Ba cu siguranţă, dovadă că toţi sunt foarte amuzaţi de răspunsul meu. Toţi ştim să desenăm, ce am uitat este că nu ne trebuie talent ca să ne putem exprima. Am uitat plăcerea de a desena, desenul de dragul desenului, nu de dragul operei de artă.
Există o diferenţă ȋntre creativitate şi act de creaţie. Creativitatea este spontană, actul de creaţie este deliberat, gândit. Iei creionul ȋn mână şi desenezi, te ridici şi dansezi, deschizi gura şi cânţi. Aşa cum iese, ȋn stilul tău, la nivelul tău, aceasta este manifestarea creativității. În analiza unui desen, ȋn cadrul psihoterapiei, nu mă interesează proporţia matematică sau lucrurile ce ţin de cromatică sau estetică, ci dimpotrivă, conţinutul desenului. Acesta este o fereastră directă către sufletul fiecăruia.
Învăţaţi-vă copiii să cânte pentru plăcerea de a cânta, să danseze pentru plăcerea de a dansa. Există şi copii extrem de talentaţi, dar nu ȋnseamnă că toţi ceilalţi ar trebui să renunţe la exprimarea creativă. Câţi dintre adulţii pe care ȋi cunoaşteţi sunt pasionați de pictură, modelaj, dans? Foarte puţini, nu este așa? Oare de ce? Pentru că nu au talent, acesta este răspunsul cel mai des întâlnit. Le place sau poate le-ar plăcea, dar nu o fac pentru că rezultatul nu ȋi mulţumeşte şi pentru că şi-au pierdut plăcerea de a face acel lucru.
Și aşa ajungem la o altă prejudecată legată de exprimarea creativităţii…
Produsul creativității trebuie să fie valoros, nu un produs de masă
În artă, aceasta este o discuție complexă, cu argumente pro și contra, în funcție de curentul sau grupul artistic la care ne raportăm. Însă acum discutăm despre creativitate la modul general. Nu toţi suntem pictori, şi totuşi am pictat cel puţin o dată şi nu toţi suntem cântăreţi de operă, dar sigur am încercat să cântăm în timp ce facem duş. Veţi spune că rezultatul a fost dezastruos. Corect! Comparând cu rezultate superioare rezultatelor noastre, aşa este, dar comparaţia nu este un proces al creativităţii, ci al gândirii. Ceea ce vă blochează creativitatea este tocmai această comparaţie cu ceilalţi, însoțită de certitudinea că şi ceilalţi compară, la rândul lor. Judecata este cea care îngrădește libera exprimare.
Când am ocazia de a vorbi cu oameni care cântă pe scenă şi au trac, le spun mereu: „Învaţă să cânţi ca şi cum nu este nimeni pe pământ dornic să te asculte.” Aşa ȋnveţi să cânţi pentru şi din sufletul tău, nu pentru ceilalţi. Orice exprimare a creativităţii este valoroasă prin ea ȋnsăşi, nu prin rezultatul ei, care este pur contextual. Ce era considerat valoros acum 300 de ani, și-a pierdut din „farmec”, sau ce a fost lipsit de valoare în trecut (de exemplu, picturile lui Van Gogh) acum este estimat la milioane de dolari.
Produsul creativității trebuie să aibă un scop şi să împlinească o nevoie
Nu ȋţi trebuie un scop pentru a fi tu ȋnsuţi, de ce ţi-ar trebui un scop pentru a fi creativ?
Există o tehnică de lucru ȋn psihoterapia analitică, numită Sandplay sau jocul ȋn cutia cu nisip, ȋn care pacienţii sunt puşi să se joace şi să creeze diverse situații ȋntr-o cutie cu nisip, folosind miniaturi. De fiecare dată, procesul este unul vindecător, nu neaparat prin discuţie şi ȋnţelegerea simbolurilor folosite, ci prin jocul direct. Creativitatea este un joc vindecător, ȋn care elemente ponosite capătă viaţă.
Însă oamenii maturi nu au timp să se joace. Ei au joburi la care trebuie să fie prezenți, scopuri pe care să le îndeplinească, ei sunt serioşi şi, deci, lipsiţi de creativitate. Un adult care pictează sau modelează „a dat ȋn mintea copiilor”. Exact! Chiar așa se ȋntâmplă, ne eliberăm mintea de tot ce am pus deasupra ei din copilărie ȋncoace, de prejudecăţi, de orgoliu, de critică, de frică, de timiditate și de complexe. Ne ȋntindem picioarele şi dansăm. Luăm lutul ȋn mână şi ȋl modelăm. Pur şi simplu. Ca atunci când eram copii.
Nu vă grăbiţi să vă maturizaţi copiii, impunându-le lumea noastră, rutina noastră… lăsați-i să ȋşi creeze propriul univers.
Creativitatea este cea care dă culoare lumii, imaginaţia este cea care transforma un cearşaf legat, ȋntr-un cort, iar exprimarea creativă este ideea de a lega cearşaful de un băţ şi de a-l folosi pe post de cort, de a îl „mobila” cu obiecte din casă și de a folosi animale de pluș pe post de oaspeți la un tea party. Creativitatea este viaţa din toate acestea, energia ce aduce la suprafaţă, eşti tu exprimat ȋn stare pură.
Vreau să închei acest articol cu niște sfaturi pentru voi, părinții, care să vă ghideze în descoperirea lumii interioare a copiilor voștri:
- Încurajaţi-i să se exprime creativ prin orice mijloace, să deseneze, să modeleze, să danseze, să mimeze sau să imite animale sau alţi oameni, exprimându-și astfel stările și ideile.
- Încurajați rezultatul, însă mai ales pocesul creativ. De exemplu: „Ai desenat foarte frumos, dar ce mă bucură mai mult e că faci ceva care ȋţi place”. Învăţaţi-i să caute bucuria, nu performaţa – când faci ceva din tot sufletul tău, vei fi bun oricum (iar performanţa nu va întârzia să apară).
- Învăţaţi-i să nu mai judece alţi copii, nu toţi avem acelaşi talent şi nici nu trebuie. Judecata duce la separare şi naşte, pe de o parte, inflaţia, pe de alta, complexele de inferioritate. Creativitatea este a tuturor, nu doar a celor norocoşi, care s-au născut cu un talent. Nu suntem ȋn competiţie, ci lucrăm ȋn echipă ȋn ceea ce se cheamă viaţă. Realitatea ȋn care trăim, este creată de noi toţi, nu de unul singur.
- Nu râdeţi de copiii voştri, ȋncurajaţi-i chiar şi atunci când ceva nu le iese bine.
- Nu uitaţi că exprimarea creativă este o formă de terapie. Învăţaţi-vă copiii să ȋşi picteze visele de peste noapte, apoi povestiţi-le ȋmpreună. Învăţaţi-i să deseneze stările lor, pozitive sau negative, fantomele de sub pat sau Baubaul din dulap, creaţi-le deprinderea de a „vorbi” despre ei înșiși prin dans, mişcare, muzică sau modelaj. Încurajaţi-i să se simtă ȋn tot ceea ce fac, să ȋşi pună amprenta unică asupra lumii, să fie fericiţi şi să devină creatorii propriei lor vieţi.
Și un ultim gând… Din păcate, creativitatea este mult neglijată ȋn societatea noastră, în special ȋn sistemul formal de educație. De cele mai multe ori, profesorii insistă asupra reproducerii unor modele existente, însoțite de idei şi atitudini deja formate. Sistemul de ȋnvăţământ actual nu face apel la ceea ce este unic şi personal, ci la ceea ce este colectiv. De aceea, nu uitați cât de important este ca noi, părinţii, să compensăm această carenţă!
Alexandru Stoian, psiholog