Am lăsat spre sfârşit misiunea de a scrie despre redobândirea creativităţii la maturitate pentru că aveam nevoie de argumente şi exemple din lumea copiilor şi din teritoriul profesorilor. Adulţii şi copiii au structuri interioare diferite, deşi toţi adulţii au fost cândva copii. Procesul de creştere aduce o multitudine de experienţe noi şi frumoase, care îmbogăţesc existenţa, dar, încorsetaţi de responsabilităţi noi, adulţii pierd un pic din spiritul liber, vesel şi creativ al copilăriei.
Frica, demonul vremurilor noastre
Vă mai amintiţi primul motiv pentru care am început să scriu despre creativitatea în rândul copiilor? Curajul. Copiii nu cunosc teama de a greşi, aşa că vorbesc şi fac tot ce le trece prin minte fără ezitare, fără să-şi dea seama că vin cu multe idei splendide.
În schimb, adulţii trăiesc cu frica de a fi judecaţi de ceilalţi, de a părea caraghioşi, de a nu se conforma cu vârsta din buletin. Adulţii îşi pierd calitatea de a fi copilăroşi – ceea ce nu înseamnă că trebuie să se urce în copaci la 40 de ani, ci să se bucure de lucrurile mărunte, să fie curioşi, să se deschidă către întâmplări noi, să intre într-o zonă de vulnerabilitate în care să împărtăşească ideile cele mai năstruşnice.
Pentru a scăpa de frica de şerpi ar trebui să intrăm în gura şarpelui
Frica naşte frică, dacă nu există o luptă. De exemplu, mie mi-e teamă să vorbesc în public. De fiecare dată când am avut un examen oral sau un discurs de prezentat în faţa profesorilor şi a colegilor, am întâmpinat o serie de simptome şi piedici: mi-a crescut tensiunea arterială, mi s-au contractat muşchii feţei, mi-au tremurat mâinile – pe scurt, frica mi-a stăpânit trupul.
Am avut de ales între două posibilităţi, cu efecte diferite: fie aş fi renunţat, fie aş fi continuat. Dacă aş fi renunţat, m-aş fi închis în căldura camerei mele, aş fi trăit mai multe printre texte decât printre oameni, aş fi pierdut o infinitate de momente frumoase petrecute în lume. Dar am continuat să caut voluntar examene orale, prezentări şi discursuri, întâlniri şi interviuri, ocazii în care să-mi fie frică şi totuşi să mă lupt să depăşesc piedicile.
În mod sigur, n-a fost şi nu este uşor. De multe ori, s-a întâmplat să greşesc, să spun lucruri nepotrivite, să reacţionez impulsiv, să-mi uit cuvintele sau să-mi tremure foile în mâini, să pierd un loc de muncă. Însă, experienţa vine experimentând, aşa că acum am mai multă încredere în mine, acum pot să privesc oamenii în ochi atunci când vorbesc, acum există mai multă coordonare între minte şi trup.
Am avut alături câţiva prieteni care m-au încurajat să-mi confrunt frica, să împing limitele, să văd dincolo de barierele pe care singură mi le impun, dar, în mare parte, curajul meu îl datorez copiilor. În faţa lor, ţin discursuri în fiecare zi. La început a fost dificil, pentru că nu mai predasem unor copii de 3 ani, iar ei erau neliniştiţi şi cu lacrimi de dor după mami. Am fost nevoită să-mi stăpânesc emoţiile şi să vin cu soluţii, iar, dacă greşesc, râdem împreună; dacă îmi scapă foile pe jos, râdem împreună; dacă jocul nu este distractiv, nu-i nimic, inventăm altul împreună.
Am vrut să vă împărtăşesc din propria experienţă pentru a vă încuraja să daţi în mintea copiilor, să vă jucaţi, să aveţi încrederea de a împărtăşi ideile cu ceilalţi, de a suporta criticile sau eşecul, de a privi înainte cu gândul că tuturor oamenilor le este frică, dar numai cei curajoşi se luptă şi, în cele din urmă, o înving.
Frica devine poveste
Căutând în spaţiul virtual, am aflat despre experienţa emoţionantă şi extraordinară a lui Doug Dietz , un designer care creează echipament tehnic pentru secţia de imagistică medicală. În momentul în care aparatul pentru tomografii a fost amplasat în clinică, Doug Dietz a fost dezamăgit să afle că cei mici erau speriaţi să intre singuri în sală, plângeau pe holuri, alături de părinţii care nu ştiau cum să gestioneze situaţia. A încercat să empatizeze, să le înţeleagă nevoile, dar soluţia a găsit-o cu ajutorul unui muzeograf care i-a invitat pe copii să deseneze.
Astfel, datorită libertăţii copiilor prin care îşi imaginează tot felul de situaţii, pornind de la lucruri simple, Doug Dietz a regândit proiectul şi i-a dat o nouă înfăţişare. Pereţii palizi şi aparatul alb au căpătat alte forme şi culori, iar întreaga sală de spital a devenit un loc de poveste. Când veneau pentru tomografie, copiii intrau într-o junglă, coborau su submarinul în adâncurile oceanului, urcau pe o corabie sau stăteau într-un cort sub cerul înstelat. Pentru a nu se mişca în timpul procedurii, doctorul le spune că s-ar putea să sară peştii peste bord sau i-ar putea prinde piraţii. La început, procentul copiilor sedaţi a fost de 80%, dar, după ce a avut loc transformarea saloanelor de spital în decoruri spectaculoase, au fost sedaţi doar 2 copii într-un an, iar unii dintre ei îşi doreau să vină mai des.
Doug Dietz este doar unul dintre adulţii inspiraţi de copii să empatizeze, să-şi dea frâu liber imaginaţiei, să recurgă la soluţii creative pentru a depăşi o dificultate şi pentru a face o schimbare benefică pentru ceilalţi.
Ce este creativitatea?
Când am început să construiesc acest mozaic de întrebări şi răspunsuri într-o serie de articole, am vrut să aflu, de fapt, ce este creativitatea. Acum, după ce am studiat-o în diferite contexte, aş putea încerca să dau o definiţie: creativitatea înseamnă libertatea de a gîndi în orice situaţie, dorinţa de a căuta idei şi de a cerceta în diverse sfere pentru a avea o perspectivă multiplă asupra lucrurilor, curajul şi încrederea de a expune ceea ce creezi, acceptarea eşecului şi analiza criticilor, distrugere şi recreare. Creativitatea înseamnă efort, vulnerabilitate şi câteva sclipiri de geniu.
Gabriela Teodora Vătafu