Revoluţionarea lumii prin creativitate. (I) Copiii

Ce este creativitatea?

Când am păşit pentru prima oară în Academia de Creativitate, un loc sfinţit de oameni care te îndrumă să-ţi deschizi ochii şi inima, Alina m-a întrebat: „Ce este creativitatea?”. În acel moment, mi-au trecut prin minte câteva situaţii în care am fost creativă şi am răspuns concis şi abstract: „Nu contează ce, contează cum.” De exemplu, nu contează atât de mult ce cadou dăruieşti, ci, mai degrabă, felul cum îl dăruieşti; nu contează ce faci în fiecare zi sau în ce domeniu lucrezi, ci cum găseşti soluţii inovative pentru rezolvarea problemelor sau cum reuşeşti să aduci o schimbare benefică în mediul în care trăieşti. Însă, mi-am dat seama că răspunsul este destul de mic pentru o întrebare atât de mare, aşa că am început să caut informaţii, să ascult conferinţe, să citesc şi să găsesc exemple de creativitate.

Întregul articol despre revoluţionarea lumii prin creativitate are trei părţi, care vizează trei categorii de public: copiii, profesorii şi adulţii.

Va fi o bucurie să vă împărtăşesc descoperirile emoţionante din timpul cercetării în spaţiul creativităţii, aşadar vă invit să urmăriţi articolele de pe blogul Academiei de Creativitate. Totuşi, înainte aş vrea să vă previn şi să îndepărtez de la bun început câteva presupuneri: creativitatea nu înseamnă pictură sau modelaj, talent înnăscut, simţ estetic sau fire artistică. La sfârşitul articolului vom găsi, sper, un răspuns mai bun.

De ce încep cu cei mici într-un articol despre creativitate?

Pentru că ei sunt cei mai curajoşi. Copiii nu cunosc teama de a greşi sau de a fi judecaţi atunci când îşi expun ideile, nu sunt limitaţi de bariere şi de etichete sociale. Libertatea prin care îşi exprimă nevoile, gândurile şi emoţiile le oferă mult mai multe posibilităţi de a scoate la suprafaţa idei originale. De exemplu, când le arăt copiilor o imagine cu un animal despre care încă n-au aflat nimic şi îi întreb ce animal este ilustrat, unde trăieşte sau ce mănâncă, răspunsurile abundă de creativitate şi de umor involuntar. Datorită faptului că n-au parcurs un circuit şcolar şi n-au învăţat răspunsurile pentru întrebări, uneori oferite gratuit şi învăţate pe dinafară, fără a-i lăsa pe cei mici să descopere şi să-şi însuşească noile cunoştinţe, copiii pot veni cu idei suprinzătoare.

De unde vine creativitatea?

Nu ştiu dacă cineva ar putea găsi un răspuns clar şi concret la această întrebare, pentru că noţiunea s-ar putea să fie de sorginte divină, deci ar fi greu de stabilit origini, definiţii sau delimitări. Însă, oameni din diferite domenii sunt interesaţi să-i desluşească formula şi s-o cuprindă într-un discurs accesibil.

Julie Burstein, producătoarea unei emisiuni de radio şi câştigătoare a Premiului Peabody, prin care sunt recunoscute meritele celor care spun poveşti de calitate în mass-media, a susţinut o conferinţă despre patru lecţii cu privire la creativitate. Autoarea identifică o serie de situaţii în care creativitatea îşi face apariţia: activităţile zilnice, învăţarea prin intermediul jocului şi al poveştilor, acordarea atenţiei lumii înconjurătoare, deschiderea către lucruri noi, depăşirea unei dificultăţi, împingerea limitelor, acceptarea pierderii şi a suferinţei.

În aceste împrejurări se pot afla copiii de multe ori, iar creativitatea lor ar putea fi stimulată. Pregătirea pentru grădiniţă sau şcoală, rezolvarea temelor, interacţiunea cu colegii şi procesul de învăţare pot deveni atrăgătoare prin joc, iar copiii se pricep să inventeze jocuri. Curiozitatea de a afla informaţii noi şi nerăbdarea de a pune întrebări îi determină să se deschidă şi să experimenteze. Educaţia non-formală şi activităţile extra-şcolare contribuie la dezvoltarea copiilor prin găsirea unor căi de exprimare diferite de cele prezentate într-un cadru instituţionalizat.

Creativitatea vindecă inimi

Un alt motiv pentru care am început această serie de articole despre creativitate, scriind despre copii, constă în faptul că oameni atât de mici pot face diferenţe atât de mari. Acesta este numele unui discurs susţinut de un băieţel de 9 ani, Charlie Cooper, care ar putea fi o bună ilustrare a ultimelor situaţii descrise de Julie Burstein.

În clasa a II-a, Charlie, un copil timid şi tăcut, care nu reuşea să-şi facă prieteni, s-a confruntat cu răutăţile colegilor de şcoală, după ce a început să poarte ochelari de vedere – un scenariu existent şi în şcolile noastre, care adesea se extinde de la violenţa verbală la cea fizică. Deşi se simţea trist de multe ori, totuşi nu s-a lăsat descurajat şi într-o zi i-a venit o idee. De aici începe creativitatea – de la o idee sclipitoare, de la încercarea de a transforma o situaţie negativă într-una pozitivă, de la dorinţa de a împinge limitele.

Susţinut de părinţi şi de profesori, Charlie a inventat the buddy bench, o bancă din lemn unde îţi poţi învinge singurătatea, unde îţi poţi face prieteni. Această bancă a fost amplasată în şcoală şi toată lumea a aflat că, dacă un copil stă pe bancă, ceilalţi sunt încurajaţi să-l invite la joacă, să comunice şi să lege prietenii. Charlie a aflat că nu este singurul care nu are prieteni şi că această bancă îi ajută de asemenea pe alţi colegi care trec prin aceeaşi situaţie. Acesta îşi încheie discursul prin a promova the buddy bench ca mijloc de comunicare şi de creare a unui loc comun al prieteniei în şcoli.

Aşadar, să învăţăm de la copii, să ne deschidem şi să ne jucăm, să căutăm soluţii inventive, chiar dacă lucrăm într-o şcoală de pictură sau într-o bancă, să pornim de la lucrurile mici din fiecari zi şi să construim o punte de legătură cu frumuseţea şi candoarea, să răspundem cu bunătate şi creativitate răutaţii şi agitaţiei lumii în care trăim.

Gabriela Teodora Vătafu