Săptămâna trecută am celebrat recoltele bogate ale toamnei, organizând activități prin care juniorii să se familiarizeze cu fructele si legumele de sezon. Vă invităm să urmăriți cum s-a instalat toamna la Academia de Creativitate și ce minunății în culori tomnatice au ieșit din mânuțele micuților artiști.
Bate vântul frunzele
Se-nvârtesc moriștile
Rândunica așa zboară
Iar eu trag zmeul de sfoară.
Am cântat și am chemat toamna printr-o horă, alături de cei mai mici dintre prietenii noștri. Copiii s-au distrat de minune și au învățat cântecele noi despre toamnă.
Desigur, am servit și o salată maaaare din fructe. Juniorii au pregătit-o singuri, savurând din plin fructele și textura lor.
Cu hârtie și farfurii colorate, puțin lipici și multă inspirație: așa am adus la viață niște dovleci haioși.
La atelierul de pictură, am exersat tehnica pastelului și a acuarelei, lucrând natură statică cu fructe și legume.
Iar micii ceramiști au creat aceste mere din lut, care pot fi folosite ca suporturi de creioane.
„Săptămâna recoltei” este o oportunitate grozavă pentru cei mici să se împrietenească cu fructele și legumele, și să descopere culorile fascinante ale toamnei. De aceea, am decis să organizăm aceste activități tematice în fiecare an, bucurându-ne împreună de venirea toamnei. Iată câteva imagini de la ediția trecută, desfășurată în prima toamnă pe care am petrecut-o împreună la Academia de Creativitate:
Raluca Dumitrescu