Nu este așa că mulți dintre voi vă regăsiți în imaginea de mai sus? La fel ca în cazul bufnițelor haioase din poză, juniorii timizi se ascund adeseori în spatele părinților atunci când se confruntă cu o situație nouă. Din fericire, cu răbdare și multe încurajări, copiii își sporesc încrederea în sine, iar timiditatea se diminuează. Vă invităm să descoperim împreună câteva strategii prin care ne putem ajuta micuții să-și învingă temerile în relaționare.
Ce înseamnă să fii timid?
O persoană timidă devine încordată și neliniștită atunci când se află într-un context nou. Aceste sentimente sunt cauzate de lipsa încrederii în sine, care îngreunează (câteodată, chiar blochează total) integrarea într-un cerc social și produce disconfort atunci când persoana se află în centrul atenției (de exemplu, susținerea unei prezentări). Timiditatea extremă poate duce la dezvoltarea anxietății sociale, o tulburare psihologică, care împiedică individul să dezvolte relații funcționale cu cei din jur, din teama de a fi criticat.
Copiii timizi refuză să se afle în situații sociale noi fără părinții lor alături, evită privirea persoanelor necunoscute și încearcă să se comporte astfel încât să nu atragă atenția.
Care sunt diferențele dintre timiditate și introversiune?
În primul rând, timiditatea este un comportament, în timp ce introversiunea definește un tip de temperament. Persoanele introvertite pun mai mult accent pe cunoașterea de sine decât pe exprimarea în exterior, preferă să aibă propriul spațiu și obosesc atunci când interacționează cu un grup, timp îndelungat. Pentru mai multe detalii despre temperament, vă invităm să recitiți articolul Cât de bine cunoașteți temperamentul juniorului vostru?.
Deși copiii introvertiți, la fel ca și cei timizi, sunt mai retrași, ei au motivații diferite. Introverțiții aleg să facă asta pentru că se bucură de un mediu liniștit, în timp ce copiii timizi resimt o frică socială. Deoarece putem face confuzie între „introvertit” și „timid”, iată niște semne care ne ajută să identificăm în ce categorie este micuțul nostru.
Cum se manifestă un copil timid?
Atunci când urmează să interacționeze cu alte persoane, unii copii timizi se înroșesc, transpiră, inima le bate mai tare și pot avea chiar și dureri de burtică. Fiți atenți cum se comportă în jurul altor copii – dacă se uită cu jind la un grup de juniori care se joacă și pare nesigur cum să-i abordeze, atunci vorbim despre timiditate. Dacă, dimpotrivă, nici nu observă că ceilalți sunt în jur și se amuză de unul singur, atunci cel mic este introvertit.
Desigur, acestea sunt doar niște direcții generale, iar o singură situație nu este de ajuns să vă dați seama de temperamentul juniorului. Pe lângă observație în mai multe contexte sociale, este nevoie să aveți și conversații în care îl întrebați ce simte, ce preferă, în compania cui vrea să-și petreacă timpul și de ce, etc.
Cum îl putem ajuta să depășească sentimentul de nesiguranță?
Înainte de a le veni celor mici în ajutor, trebuie să ne uităm la noi înșine: ce temperament avem? cât de siguri suntem pe noi? cât de confortabil ne simțim atunci când trebuie să interacționăm cu persoane noi la locul de muncă? dar când ne aflăm într-o situație neprevăzută în trafic sau la supermarket și trebuie să interacționăm spontan cu necunoscuți din jur? Copiii învață din comportamentul nostru, așa că este important să le dăm un exemplu bun.
Nu îl forța și nu îl judeca. Inițiază o discuție în care juniorul să se simtă confortabil să povestească de ce îi e rușine să interacționeaze cu persoane noi. Dacă îi spui că „nu este așa” și că ceilalți copii nu vor crede despre el că …(în funcție de ce se teme), se va inhiba chiar mai mult și va crede că sentimentele lui sunt greșite. Am abordat acest subiect într-un articol anterior, în care vă sfătuiam să nu negați ceea ce simte, deoarece va duce la frustrare și la o imagine de sine fisurată.
Nu îl numi „timid” atunci când este de față. Copiii internalizează etichetele care li se atribuie, ceea ce înseamnă că cel mic se va comporta ca atare, crezând că nu se poate schimba. Pe deasupra, cum termenul are de multe ori conotație negativă, micuțul tău va crede că este ceva în neregulă cu el.
Dezvoltă-i abilitățile sociale. Este de la sine înțeles că deprinderile sociale nu sunt înnăscute, ci dobândite, însă adesea cei din jur se așteaptă ca un copil să știe cum să procedeze atunci când cunoaște o persoană nouă sau vrea să înceapă o conversație. Exersează cu juniorul tău contactul vizual, strângerea de mână și variante de răspunsuri la întrebările cel mai des folosite atunci când două persoane fac cunoștință. Jocurile de rol îl ajută să capete încredere în sine, anticipând câteva dintre situațiile în care va fi pus atunci când vrea să se joace cu alți copii sau când se află într-un mediu complet nou, de exemplu, la o petrecere aniversară.
Ajută-l să se cunoască pe sine. Nu este de ajuns să știe la ce întrebări sau gesturi să se aștepte de la ceilalți într-o situație nouă, ci și de la sine însuși. Este important să înțeleagă că emoțiile sunt normale și să știe cum să iasă dintr-o situație în care nu se simte confortabil. Încercați să găsiți soluții împreună: dacă este prima lecție la un curs de dans, ce întrebări le poate adresa celorlalți copii ca să se împrietenească? cum poate schimba focusul într-o conversație, pentru a nu fi în centrul atenției, dacă acest lucru îi emoționează?
Încercați să aplicați aceste strategii subtil, fără a pune presiune asupra copiilor. Diminuarea timidității necesită timp, iar dacă nu le acordăm juniorilor răbdarea necesară, este posibil să se închidă chiar și mai mult în carapacea lor. Vă invităm să recitiți acest articol pentru mai multe sugestii despre cum le putem crește încrederea în sine micuților, și pe alte paliere decât în interacțiunea cu persoane noi.
Să nu uităm că fiecare copil este unic!
Unii părinți cred că este un dezavantaj pentru copiii lor dacă sunt introvertiți sau timizi. Este important să ne gândim critic ce influențează această părere și dacă nu cumva problema este în afara copilului și nu în interiorul său. Adeseori, societatea contemporană promovează extraversiunea ca un atu pentru reușita în viață, așa că dacă nu ne dăm un pas în spate pentru a vedea imaginea de ansamblu, riscăm să ne forțăm copilul a se încadra în niște standarde limitate, cu urmări profund negative în viața sa de adult. Persoanele introvertite pot la fel de mult să reușească, iar secretul este să-și descopere și să-și valorifice pasiunile.
De asemenea, atunci când îi încurajăm pe cei mici să-și învingă timiditatea, sunt foarte importante motivele pentru care o facem, pentru că ele dau „tonul” metodelor pe care le urmăm. Dacă timiditatea îi împiedică pe copii să aibă relații funcționale cu cei din jur, atât la grădiniță, cât și acasă, atunci este o problemă. În cazul în care sunt dornici să-și facă noi parteneri de joacă, însă nu se simt confortabil în centrul atenției, iar noi, părinții, vedem acest lucru ca pe o problemă, ar trebui să ne gândim încă o dată: dacă nu sunt „sufletul petrecerii” înseamnă că nu sunt fericiți? nu-și pot face prieteni și într-un alt context mai liniștit?
Așa că hai să fim receptivi la nevoile și la dorințele copiilor noștri și să îi ajutăm să se simtă confortabil și încrezători în sine, indiferent de temperamentul pe care îl au sau situația în care se află.
Imaginea a fost preluată de aici.
Raluca Dumitrescu