Astăzi vorbim cu Ramona, care a venit cel mai recent în echipă și care ajută Academia să fie cât mai cunoscută.
Care este rolul tău la Academie?
Fac parte din echipa de PR; mai exact, mă ocup de promovare. De asemenea, de două ori pe săptămână, mă joc cu cei mici la playgroup.
Ce înseamnă creativitatea pentru tine?
Este abilitatea de a te descurca în orice situaţie, indiferent că vorbim de partea profesională sau personală. Înseamnă să ai idei şi să ştii cum să le pui în aplicare. Eu sunt studentă la o Facultate de Comunicare și așa am ajuns să văd creativitatea și dintr-un alt punct de vedere: în comunicarea cu diferite publicuri, care au așteptări, cunoștințe și stiluri de viață dintre cele mai diverse. Indiferent că vorbim de PR sau publicitate, pentru a atrage atenţia asupra campaniei pe care o desfăşori, trebuie să ai „acel ceva”, care captivează, care provoacă.
La Academie, am ocazia să comunic cu și pentru unul dintre cele mai dificile publicuri, părinții. Spun „dificil” pentru că vorbim despre o categorie căreia nu îi atragi ușor atenția. Părinții, în general, au un program foarte încărcat; pe lângă jobul permanent de părinte, majoritatea au şi un loc de muncă, unde îşi petrec 8 ore din zi. Ei sunt „atacaţi” din toate părţile de subiecte ce ţin de creşterea celui mic, aşa că au învăţat să ignore materialul pe care îl consideră inutil.
Deci ce înseamnă să fii creativ, în cazul de față? Să te poţi pune în locul lor, să afli care ar putea fi problemele de care sunt interesați în legătură cu juniorii şi să abordezi tema în aşa fel încât să captiveze, să poţi construi o poveste în jurul a ceea ce vrei să transmiţi, fără însă a le răpi prea mult timp. Tot ce ne rămâne de făcut, ca specialişti în comunicare, este să ne adaptăm nevoilor, timpului şi intereselor părinţilor care ne urmăresc activitatea.
Iar din perspectiva de tânără, proaspăt ieşită din adolescenţă, cum vezi creativitatea?
Cred că este esenţial ca orice activitate a noatră să implice creativitate. De exemplu, eu am fost voluntar într-un ONG care se adresează studenţilor, și am ajuns la poziția de manager de proiecte. Pentru a realiza un proiect adresat studenţilor și a le capta atenția, este nevoie de inovaţie și gândire în perspectivă.
Până să fac parte din echipa Academiei, nu credeam că a fi creativ este ceva ce se construieşte. Petrecând timp cu cei mici, mi-am dat seama că totul porneşte din copilărie. Jocurile, poveştile, scenariile inventate în copilărie contribuie mult la dezvoltarea gândirii și a imaginaţiei şi la găsirea soluțiilor potrivite, foarte uşor.
Ce te-a atras la Academia şi ce ai învăţat de când faci parte din echipă?
Faptul că Academia le oferă copiilor oportunitatea de a se exprima prin activităţi creative. M-a atras conceptul, pentru că și eu mi-aş fi dorit ca, în copilărie, să fi participat la astfel de ateliere, unde nu ţi se cere talent, ci doar dorința de a te exprima, fără constrângeri.
Pe parcursul celor două luni, am reînvăţat să mă joc cu plastilină, să fac puzzle şi că cea mai căutată jucărie este toba. În ceea ce priveşte activitatea de PR, acum știu că este o provocare să creezi parteneriate, că o campanie implică o lungă perioadă de planificare şi că elementul cheie este, bineînţeles, creativitatea.
Ce-ţi doreşti pe viitor, vis a vis de Academie?
Vreau să fim auziţi de toţi părinţii. Una dintre dorinţele mele este să putem vedea informaţii despre Academia de Creativitate şi activităţile ei în emisiuni de specialitate la TV.
Ramona a început să lucreze la Academie în martie 2014. În curând va absolvi Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA, București); este pasionată de PR, lectură şi vrea să cunoască și să învețe cât mai multe.