Cum înțeleg cel mai bine copiii sfaturile și explicațiile noastre? Prin povești!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=_z17Pb-CDs0&w=640&h=360]

Nu trebuie să fi văzut în totalitate filmul de animație „Despicable Me” pentru a înțelege că personajul principal, Gru, își mărturisește dragostea pentru fiicele sale prin intermediul unei povești inventate. Această secvență ne arată cât de receptivi sunt cei mici la povești și cum, în funcție de vârstă, pot decoda mesajul acestora. Însă v-ați întrebat vreodată ce se întâmplă în mintea unui copil când ascultă atent nararea unei întâmplări?

Haideți să vedem ce rol au poveștile în a ne pregăti micuțul să înfrunte realitatea și de ce nu ar trebui spuse doar înainte de culcare.

Este dovedit că poveștile nu activează doar regiunile din creier responsabile cu înțelegerea limbii (unde cuvintele capătă înțeles), ci pe toate celelalte care ne fac să „trăim” evenimentele relatate.

Cuvintele care corespund obiectelor cu mirosuri puternice, precum „lavandă” sau „cafea”, determină un răspuns și în cortexul olfactiv, ceea ce nu se întâmplă în cazul celor pe care nu le asociem cu un miros specific. Apoi, metaforele ce implică o comparație cu termeni care denumesc materiale textile (ex: voce de catifea), stimulează cortexul senzorial, responsabil cu perceperea texturilor prin atingere. De asemenea, cuvintele care descriu mișcare, activează cortexul motor (coordonează mișcările corpului).
Creierul, aparent, nu face mare diferență între o întâmplare din viața reală și o experiență despre care citim sau ascultăm, din moment ce în ambele cazuri, sunt stimulate aceleași regiuni neurologice.

Așadar, putem afirma cu încredere că povestitul reprezintă o simulare dinamică a realității. Mai mult, relațiile dintre personajele fictive sunt percepute de creier ca și cum ar fi momente de interacțiune socială din viața reală.

Există o suprapunere considerabilă între rețelele neuronale din creier folosite pentru a înțelege poveștile și rețelele folosite pentru a interacționa cu alți indivizi, în special pentru a încerca să aflăm gândurile și sentimentele celorlalți. Psihologii numesc capacitatea creierului de a construi o hartă a intențiilor altor persoane, „teoria minții”. Narațiunile ne ajută să ne dezvoltăm această facultate, din moment ce putem identifica dorințele și frustrările personajelor, și putem înțelege relația pe care o au cu cei din jur.

Astfel, poveștile joacă un rol major în dezvoltarea copiilor. Nu numai că îi ajută pe cei mici să fie deschiși către „celălalt” și sentimentele lui, dar reprezintă mediul perfect prin care își pot conștientiza și mărturisi propriile gânduri și credințe.  

Folosind cuvintele dr. Oatley, profesor de psihologie și scriitor, „așa cum simulările pe computer ne ajută să înțelegem probleme complexe cum ar fi pilotatul unui avion, așa poveștile facilitează înțelegerea polivalențelor vieții sociale.” Deci poveștiți cu cei mici, oricând și despre orice, și veți vedea cum aptitudinile lor sociale se îmbunătățesc.

În funcție de vârstă, le putem spune copiilor povești în moduri diferite, pentru a le întâmpina nevoile cât mai eficient.

Spre exemplu, un bebeluș, chiar dacă nu înțelege o poveste, ascultând, poate învăța despre intonația și felul în care sunt create sunetele. Apoi, citirea unei povești și urmărirea împreună a ilustrațiilor care o însoțesc, sunt benefice pentru că îi expun pe cei mici la cât mai mulți stimuli vizuali și le dezvoltă vocabularul. Începând cu vârsta de trei-patru ani, copiii pot lua parte în procesul de povestire, contibuind cu informații, de la a descrie îmbrăcămintea personajelor, până la a schimba firul poveștii în totalitate. Astfel, le sunt stimulate imaginația și creativitatea, iar povestitul colectiv îi învață să îi asculte pe ceilalți.

Pentru a crea împreună povești și a descoperi noi moduri de exprimare, vă așteptăm cu drag la sesiunile matinale de playgroup și la atelierele de creativitate pe care le organizăm.

Raluca Dumitrescu