dezvoltarea copiluluiUtile

Cum să cultivăm un stil de atașament sănătos?

By April 12, 2017 No Comments

 

Ca părinți sau părinți în devenire, auzim deseori vorbindu-se despre atașament, acea legătură unică ce se creează între mamă și copil. De asemenea, printre preocupările perioadei contemporane se află și interacțiunea cu micuțul nostru pentru ca acesta să se bucure de o dezvoltare sănătoasă, atât pe plan fizic, cât și pe plan emoțional. Fiecare model de parenting vine cu recomandări variate, ceea ce creează deseori un sentiment de confuzie, neștiind care ar fi abordarea potrivită în creșterea și dezvoltarea copilului. Bazele dezvoltării armonioase a copilului pe plan cognitiv, emoțional și social sunt delimitate de felul în care se formează atașamentul. Haideți să aflăm împreună ce este de fapt, atașamentul, când se formează el și care sunt implicațiile acestuia.

Ce este atașamentul?

Pentru a putea avea o conversație despre cum să cultivăm un stil de atașament sănătos, mai întâi este nevoie să înțelegem ce este atașamentul. Acesta se referă la relația creată între copil și îngrijitorul principal (de obicei mama, dar rolul putând fi îndeplinit și de oricare altă persoană care îi satisface copilului nevoile fizice și afective), formându-se în primele 18 luni ale micuțului. El constituie suma timpului petrecut împreună cu copilul, cât și calitatea acestuia. Să ne amintim că noi suntem principala legătură a micuțului cu lumea exterioară. Prin noi și prin reacțiile noastre la nevoile lui, copilul nu numai că va dezvolta un atașament față de părinte de o anumită calitate, dar și un mod de a privi lumea, prin care va interacționa în relațiile lui viitoare. Dacă în această relație copilul capătă sentimentul de siguranță, simțind că primește tot ce are nevoie, el va avea mai multă încredere să exploreze mediul înconjurător, ceea ce va contribui la o dezvoltare armonioasă a acestuia. Modul în care atașamentul se formează și se manifestă la copil tinde să fie fix, rămânând un tipar pe care acesta îl va aplica în relațiile viitoare.

În psihologia dezvoltării, John Bowlby (1907-1990), psiholog britanic, a declanșat preocuparea pentru studiul atașamentului folosind metoda observației pentru a-si crea ipotezele, urmat îndeaproape de Mary Ainsworth (1913-1999) cea care a și dezvoltat metoda de clasificare a stilurilor de atașament, cunoscută sub numele de metoda situației necunoscute (strange situation procedure). Această metodă evaluează comportamentul copilului cu vârsta de până în 2 ani la reuniunea cu mama, după ce ea a lipsit câteva minute din cameră.

Astfel, stilurile de atașament pe care le-a delimitat sunt:

Stilul de atașament securizat este cel în care micuțul își dă seama de lipsa mamei dar se liniștește ușor la reintalnirea cu aceasta. Aproximativ 70% dintre copii au un stil de atașament securizat. Mamele acestor copii sunt cele care răspund corespunzător nevoilor copiilor lor, oferindu-le tot confortul atunci când aceștia au nevoie, cu căldură și dragoste. Acești copii își văd părintele ca fiind o “bază de siguranță”, ceea ce îi ajuta să exploreze nestingheriți mediul din jurul lor, știind că vor găsi întotdeauna afecțiunea și grija părintelui dacă o vor căuta.

Stilul de atașament evitant este cel în care copilul nu va căuta confortul oferit de mamă la reîntâlnirea cu ea și nu va părea că a fost deranjat de lipsa ei. 15% dintre copii pot manifesta acest tip de atașament. El se dezvoltă atunci când copilul nu a primit atenția căutată ca bebeluș și a “învățat” că nu are rost să o mai caute. Contrar aparențelor, studiile arată că acești copii resimt același grad de stres la despărțirea de mamă precum și cei cu un stil de atașament securizat, poate chiar mai mare, doar că nu îl arată.

Stilul de atașament ambivalent este tipic copiilor care, la reîntâlnirea cu mama, au un comportament ambivalent, adică ar vrea în același timp să fie liniștiți de către părinte dar dau și semne că ar vrea să se distanțeze. Ei sunt cei care se liniștesc cel mai greu după o scurtă despărțire de părinte. Motivul poate fi un părinte care, deși a răspuns nevoilor copilului, a avut constant o stare anxioasă, de neliniște. Procentual, 15% dintre micuți pot dezvolta acest tip de atașament.

Există și un al patrulea stil de atașament, cel dezorganizat, pe care îl dezvoltă de obicei copiii din cazurile de abandon și care au fost neglijați ori au suferit abuzuri, însă acestea sunt cazuri extreme și nu au legatură cu subiectul nostru.

*****

Acum, că ne-am făcut o idee despre ce reprezintă stilurile de atașament și cauzele acestora, este momentul să aducem in discuție implicațiile. În funcție de stilul de atașament, copilul își formează un “mod de funcționare internă” (internal working model), care îi va condiționa modul de a răspunde în interacțiunile viitoare, inclusiv în viața adultă. Odată format stilul de atașament, care se stabilizează de obicei în jurul vârstei de 3 ani, va fi dificil să modificăm simțămintele copilului nostru și felul în care el va interacționa în relațiile viitoare. Sunt sigură că orice părinte își dorește ca micuțul lui să crească și să se dezvolte cât mai armonios cu putință. De aceea, este bine să conștientizăm importanța pe care o are relația cu copilul la începutul vieții acestuia.

Ei bine, și cum putem noi, ca părinți, influența și cultiva un stil de atașament sănătos și securizat?

Atenția contează!

Cel mai important este să acordăm atenție. Din primul moment în care apare pe lume micuțul, felul în care noi petrecem timp cu el e important. Noi, părinții, suntem primul lui contact cu lumea și acesta își va crea modul lui de a privi lumea în funție de cum răspundem noi nevoilor lui, fără să își dea seama. Ori de cate ori are nevoie și cere bebelușul, poate primi atenția căldura și dragostea noastră. În prima parte a vieții, limbajul copilului este foarte limitat, așa că este important ca noi să fim prezenți și să primim mesajele pe care le exprimă prin comportamentul non-verbal. Fiecare etapă în care el descoperă ceva nou despre lume sau despre corpul lui îi poate crea bucurie, îl poate surprinde și încânta sau, dimpotrivă, îl poate speria. Cu cât părintele este mai aproape și interesat de noua lui descoperire sau este prezent pentru a-l liniști, cu atât mai echilibrat se va dezvolta puiul de om. La fel de bine putem noi, adulții, crea momente speciale de tandrețe și afecțiune. După ce copilul își creează un ritm al somnului și se stabilizează somnul nocturn, putem începe ritualul poveștii de seară. Chiar dacă micutul nu a dezvoltat încă limbajul verbal, acel timp în care el percepe căldura părintelui și tonul vocii liniștit este foarte prețios. Mai ales că acest ritual îl va ajuta să dezvolte ulterior, cu mai mare ușurință, limbajul. 

Un alt aspect important este să ne separăm de gândul că prea multă atenție ar putea răsfăța peste măsură bebelușul. Răsfățul este un fenomen ce se poate instala mai târziu și vom aborda acest subiect într-un articol viitor. Până la vârsta de trei ani, copilul are nevoie de foarte puține lucruri, dar sigur are nevoie de toată dragostea și afecțiunea părinților.

Alăptarea.

În prima fază, momentul hrănirii este cel în care se creează legătura puternică dintre mamă și copil, indiferent că se produce de la sân sau cu biberonul. Bebelușul are ocazia să simtă căldura corpului mamei, tonul calm al vocii ei, starea de liniște pe care aceasta o are și dragostea ei. Atenție! Studiile arată că felul în care bebelușul este alăptat -dictat de căldura corpului părintelui pe care o simte bebelușul, calmul și liniștea pe care el le percepe- este mai important decât hrana, în sine. Ne amintim aici de experimentele lui Harlow (1905-1981) cu puii de maimuță.

Experimentele lui sunt acum considerate a nu fi fost etice pentru că au adus multă suferință ulterioară animalelor, totuși au demonstrat că legătura afectivă între bebeluș și mamă este mai importantă pentru buna dezvoltare a puiului decât hrănirea. E drept, fără hrană copilul n-ar putea trăi, însă fără afecțiune nu ar putea să relaționeze cu ceilalți, ar fi tot timpul anxios,  nesigur și ar avea dificultăți în a-și întemeia, la rândul său, o familie. Deși pare că e cale lungă de la bebelușeală la propria familie, tocmai aici este cheia: un start sănătos în viață în ceea ce privește atașamentul poate mări considerabil rata de succes în relațiile viitoare.

Atașamentul e o stradă cu două sensuri.

Atașamentul nu este necesar și important doar pentru cel mic, ci și pentru părinte. Atunci când (de obicei) mama poate să descifreze ușor semnalele prin care copilul îi comunică ce îl supără, îi aduce și acesteia confort, siguranță că își cunoaște copilul și încredere că îi poate oferi tot ce micuțul are nevoie. Pentru a-i putea oferi bebelușului dragostea și atenția de care are așa de mare nevoie, este esențial să ai grija și de tine! Știm că venirea pe lume a bebelușului poate fi o sursă de stres. Sunt multe situații noi și încă nu s-a inventat o școală a părinților la care să ne pregătim cu toții pentru rolul de părinte. Așa că este de dorit să:

  • Te odihnești cât de mult posibil. Atunci când suntem deprivați de somn, devenim iritați, irascibili și chiar mai emoționali. Dacă avem un nivel optim de odihnă, atunci ne este mai ușor să oferim atenția și dragostea noastră.
  • Îți acorzi momente de relaxare pentru tine. Fie că este o baie caldă și o muzică bună, fie că îți iei timpul să faci o plimbare sau petreci o oră cu cineva drag, aceste momente îți pot reîncărca bateriile mult mai mult decât îți imaginezi.
  • Ceri ajutorul. Nu este nicio rușine să chemi pe cineva să te ajute în treburile casei, de care nu ai nici timpul, nici energia să te ocupi sau să ceri îndrumare de la persoane specializate în îngrijirea timpurie a copilului. Ba chiar te va ajuta să reduci din stresul resimțit.
  • În perioada de după apariția bebelușului te confrunți cu multe schimbări ale stilului de viață la care poate fi dificil să te adaptezi. Cu siguranță nu ești singura persoană care trece prin așa ceva, dar poate fi foarte greu să îți dai seama de acest lucru când nu știi și povestea celorlalți. Așa că o conversație cu prieteni care au trecut și ei prin această experiență sau timpul petrecut cu alți părinți poate deveni o comoară.

În concluzie, atașamentul este un concept mare care este alcătuit din momente mici și multe. Fiecare clipă petrecută alături de copiii noștri este ca fiecare picătură ce este cuprinsă într-un ocean. A fi părinte este o competență ce se dobândește doar prin experiență. Sunt sigură că fiecare își dorește să fie părintele perfect. Este bine să ne informăm, astfel putem să ne susținem copiii. În același timp, a ne acorda un spațiu în care să ne acceptăm așa cum suntem – oameni, ne va ajuta să fim mai relaxați și să fim alături de copiii noștri cu toată dragostea.

Imaginea a fost preluată de aici.

 

Miruna Mirică

 

Leave a Reply