Dragi părinți,
Cum gestionați situațiile în care faceți alegeri diferite cu privire la creșterea celui mic? Cum reacționați când aveți păreri contrare despre suma de bani pe care urmează să o cheltuiți pe jucării, când unul dintre voi crede că meniul zilnic ar trebui să fie „raw”, iar celălalt e de părere că produsele de tip fast food „nu strică”, când unul are un ritual strict de culcare a celui mic, iar celălalt nu ține cont de oră și chiar îi permite juniorului să doarmă cu voi în pat, când unul crede că timiditatea copilului este un handicap în relațiile cu ceilalți, iar altul îl încurajează să fie introspect și să-și facă prieteni în ritmul său?
Nu avem întotdeauna păreri diametral opuse față de cele ale partenerului nostru, însă de multe ori, obosiți și convinși că stilul propriu de educare a copilului este cel corect, devenim frustrați și la cele mai mici dispute.
Părintele considerat „restrictiv” crede că celălalt este prea tolerant sau că nu se implică deloc în creșterea copilului.
Părintele considerat „permisiv” nu înțelege stilul autoritar al partenerului său și nevoia lui de a avea totul sub control.*
Așadar, cum putem proceda pentru a găsi o soluție astfel încât să nu existe resentimente între parteneri și nici repercursiuni asupra dezvoltării fizice și emoționale a celui mic?
În primul rând, să stabilim lucrurile asupra cărora suntem de acord.
Astfel, plecând de la valori și dorințe comune pentru viitorul copilului, putem hotărî ce nu este negociabil, indiferent de situație (aceste reguli variază de la familie la familie, dar adeseori vizează sănătatea, siguranța și respectul – nu ai voie să te joci pe stradă, unde trec mașinile, nu înjura, nu lovi). Pornind de la un front comun, este mai simplu să ajungem la o înțelegere.
Reacțiile copiilor sunt diferite în funcție de vârstă și atunci când sunt mici, aceștia nu înțeleg cum funcționează recompensa pe termen lung (mă spăl acum pe dinți pentru a nu avea carii mai târziu). Vestea bună este că multe situații sunt previzibile, astfel încât puteți discuta (și exersa) posibile răspunsuri: ce ai face dacă Maria nu vrea să meargă la grădiniță? Eu cred că… Cum ai proceda dacă Andrei începe să țipe în magazin pentru că nu îi cumpărăm jucăria pe care și-o dorește? Cum ți se pare dacă îi spun lui Ștefan că… atunci când petrece prea mult timp la calculator? Dacă aveți păreri diferite, întrebați-vă partenerul ce motive se află în spatele răspunsurilor sale și cum crede că o asemenea reacție este benefică pentru junior.
Apoi, este important să conștientizăm că certurile în fața celui mic au un impact negativ asupra lui și trebuie evitate.
Este indicat să găsim o cale prin care să cădem de acord asupra unui lucru și să-i prezentăm copilului o singură opinie, comună. Dacă, de exemplu, cel mic a dat pe jos o farfurie cu mâncare și unul dintre noi vrea să-l pedepsească iar celălalt nu, cel mic va fi confuz, iar disputa noastră se va rezuma la „cine are dreptate” și nu la „ce este mai mult de ajutor pentru dezvoltarea lui”. Cu timpul, copiii vor învăța să speculeze acest punct slab, vor apela mai mult la părintele permisiv atunci când își doresc ceva și-i vor submina autoritatea celuilalt.
Pentru a ajunge la un numitor comun, este recomandat să discutăm când suntem singuri și când ne-am calmat.
Dacă suntem dispuși să ne ascultăm unul pe celălalt, jumătate din problemă este rezolvată. Fără a ne întrerupe partenerul și a sări la „dar-uri” (da, dar eu cred că mai bine este să…), putem vedea situația prin ochii lui. De cele mai multe ori, prin dialog deschis (crezi că putem fi flexibili în privința asta și să…în loc de…? acum înțeleg cât de important este pentru tine să… și încep să îți susțin punctul de vedere) putem găsi o soluție împreună.
De asemenea, o posibilitate ar fi să ne sfătuim cu rude sau prieteni care au copii sau să găsim răspunsuri uitându-ne la copilăria noastră.
De multe ori, un părinte este autoritar sau permisiv pentru că așa a fost crescut și nu înțelege de ce și-ar crește copilul într-un mod diferit. De aceea, este indicat să gândim critic atunci când privim retrospectiv: ce anume din atitudinea părinților mei mi-a influențat pozitiv dezvoltarea? Sau, dimpotrivă, în ce situații ar fi putut reacționa altfel pentru a-mi oferi mai multă încredere în mine și a-mi crește independența? Să luăm, de asemenea, în considerare că rolurile tradiționale ale părinților și contextul socio-cultural s-au schimbat de când eram noi copii.
Dacă totuși nu putem ajunge la un compromis în ceea ce privește creșterea celui mic, un psiholog ne poate ajuta cu siguranță.
Acesta va găsi un mod să medieze comunicarea între noi, fără a se ajunge la dispute. Terapia poate să scoată la iveală și să trateze problemele de fond care sunt în spatele perspectivelor atât de diferite asupra educației copilului.
În concluzie, să nu uităm să fim rezonabili atunci când cerem ceva, atât de la partnerul nostru, cât și de la copil. Să ne gândim cum reacțiile noaste îi afectează pe cei din jur, cel mai important, pe termen lung. De exemplu, dacă părintele restrictiv îl acuză constant pe cel permisiv că nu știe să-și educe copilul sau că este dezinteresat, acesta va ajunge să creadă că nu este potrivit pentru rolul de părinte și se va învinui de lucrurile negative care i se întâmplă celui mic, adeseori fără a fi conștient de asta.
Pe lângă sfaturile noastre, voi ce ați mai avea de adăugat atunci când vine vorba de stiluri diferite de creștere a copilului? Suntem curioși să aflăm ce probleme ați întâmplinat și ce soluții ați reușit să găsiți împreună.
*Dacă părintele autoritar este abuziv cu cel mic și îl agresează verbal sau fizic, vă sfătuim să vă adresați autorităților!
Imaginea a fost preluată de aici.
Raluca Dumitrescu